Cărturărie
24 de ore în pielea unui doctor

Fuguța, te așteaptă pacienții!Această carte interactivă, cu cititorul în rolul personajului principal, este dedicată familiarizării copiilor cu tot ceea ce înseamnă vizite la doctor și proceduri medicale.

Zece pacienți ajung la secția Primiri Urgențe cu afecțiuni precum apendicită, gripă, fracturi, amnezie, boli contagioase și altele.

Iar medicul care îi va trata este nimeni altul decât micul cititor! Pe parcursul gărzii de 24 de ore urmează să stea de vorbă cu fiecare dintre ei, să-i examineze, să le pună un diagnostic și să-i trateze.

Cititorul trăiește intens această aventură la finalul căreia va simți mulțumirea de a le fi redat sănătatea pacienților săi.

Bogat ilustrată și ingenios concepută, cartea surprinde o experiență completă în lumea enigmatică a medicinei de urgență.

Este presărată cu activități captivante inspirate din fascinanta viață medicală, recreând în mod realist atmosfera palpitantă a unei gărzi în spital.

Ilustrațiile amuzante și dinamice cuprind detalii care stimulează atenția.

Povestea se țese în jurul ideii că doctorul este un detectiv de boli.

Analizele, radiografiile, ecografiile și fișele medicale funcționează ca niște indicii cu ajutorul cărora micul medic va rezolva cazurile.

De aceea, cititorul va fi fascinat de această misiune în spital ca de o carte cu detectivi și investigații misterioase!În același timp, va descoperi în amănunt cum funcționează lucrurile într-un spital, cu ce se ocupă diverși specialiști și în ce constau investigațiile medicale.

Va deprinde o serie de noțiuni fascinante despre corpul uman.

Astfel, va realiza o dată în plus cât de important este să ne protejăm sănătatea și să ne adresăm doctorului la nevoie, fără niciun fel de teamă.

27.67 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori