250 de kilometri si un secol de amintiri | lucian ciuchita

Lucian Ciuchita, realizator tv, scriitor, poet, pictor, prof.

Membru al Asociatiei Dramaturgilor de Film.

Cateva dintre realizari: Visul 1990, film de debut; Moartea alba film documentar,1996; Filiera germana film politist, 1999 (actor).

A fost areciat de Greenpeace in 1993, pentru documentarul: Romania, groapa de gunoi a Europei? Colaboreaza cu CNN si BBC, in perioada 1992-99.

Carti publicate: Disparitia, roman 2005; Oameni si Tarmuri, volum de poezii 1996; Cautatorul de Zimbrii, volum de poezii 1999; Florile Binelui, volum de poezii 2012, Scurta Analiza a Terorismului Contemporan (coautor) 2006; Pretul si Decizia in Afaceri 1998, Manual practic de Statistica 1999, Insula Purgatoriului, roman, 2014.

A colaborat cu diferite televiziuni, unde a realizat numeroase reportaje si documentare.

250 de kilometri si un secol de amintiri este o cronica de familie care se intinde pe 100 de ani.

Un roman deosebit care vede lumina tiparului chiar in Anul Centenarului, o minunata poveste despre incredibilele aventuri ale unei familii de romani.

Fragment din romanul 250 de kilometri si un secol de amintiri de Lucian Ciuchita:Trenul plecase din Gara de Nord doar cu sase sute de secunde intarziere, mult mai putin, in valori comparative, relative si false, daca luai ca etalon minutele, adica fix, dar fix doar zece.

Zece minute?Un fleac ce nu mai deranja, de multa vreme, pe nimeni vreun pic.

Trenul fusese ticsit, inghitind in vagoanele sale cam tot atatia pasageri cati locuitori avea o comuna mai rasarita.

Ramasesera pe peronul garii, „pardosit” din belsug cu tot soiul de ambalaje, destui gura casca, atat dintre cei care ii condusesera pe calatori la vagoane, cu ochii in lacrimi de parca garnitura ii cara direct catre Auschwitz, cu privirea pierduta in zare, in directia trenului care disparuse deja din raza lor vizuala, cat si dintr-o multime de „peronisti”, care asteptau linistiti alte trenuri in care sa se imbarce spre a ajunge in locuri diverse, majoritatea in interes personal, cativa in interes de serviciu si foarte putini „de placere” – cata placere poti avea sa mergi intr-un tren.

Tabloul era completat de: cersetori, hoti de bagaje si din buzunare; caini vagabonzi; tarabe cu diverse produse autohtone, „artizanale”, marfuri cu iz oriental, pe riscul celor care aveau curajul sa le-ncerce; betivi, inveliti cu ziare, dormind fara vise pe banci si vanzatori de „cuverturi de betivi” sau de ambalaje fara pretentii, adica de ziare mustind de stiri de „senzatie”, pline de atatea minciuni sfruntate incat aproape ca iti venea sa le crezi.

O lume foarte pestrita si galagioasa, un adevarat Babilon din care doar politistii de gara lipseau.

Era trenul, ce abia ce plecase, cel ce unea Bucurestiul de Dolj, nu cea mai veche dintre linii, dar la fel de prafuita ca prima dintre toate din Romania.

Prima linie ferata a fost cea catre Giurgiu.