Cărturărie
A invata sa traiesti vesnicia. un dialog cu sandu frunza

Ioan Chirilă este poet, eseist, filosof și teolog al tradiției iudaice și creștine, un om de cultură care face ca, pe oriunde trece, lucrurile să rodească și să se umple de lumina prieteniei și a bucuriei de a fi împreună.

Apropiat de Maxim Mărturisitorul în modul său de a filosofa și mai degrabă philonian în modul său de a se situa în lume, este una dintre cele mai remarcabile voci ale teologiei ortodoxe contemporane.

Urmărind excelența în tot ceea ce face, cel mai adesea Părintele profesor Ioan Chirilă ajunge să o atingă și îi ajută și pe alții să se împărtășească de ea.

(Sandu Frunză) Ioan Chirilă este preot, prof.

la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş‑Bolyai, Cluj‑Napoca.

Este autor al volumelor: Scara Cuvântului.

Eseuri omiletice (2017), Israel: Întoarcerea acasă (2017), Model, Chip, Sens (Eseuri) (2017), Urme pe cer (2016), Fărâme de cer (2014), Sfânta Scriptură – Cuvântul cuvintelor (2010), The Dia‑logos between Theology and Science.

Meeting through the Word (2009), Fragmentarium exegetic filonian II, Nomothetica – repere exegetice la Decalog (2003), Fragmentarium exegetic filonian (2002), Fragmentarium exegetic (2001), Qumran şi Mariotis – două sinteze ascetice – locuri ale îmbogăţirii duhovniceşti (2000), Ecouri în Babel (2000), Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran (1999), Cartea profetului Osea.

Breviarum pentru o gnoseologie a Vechiului Testament (1999), Homo – deus (1997).

Scrie studii ştiinţifice, eseu şi poezie, este realizator al unor emisiuni radio‑tv şi colaborator la reviste universitare şi de cultură recunoscute pe plan naţional şi internaţional.

A condus granturi naţionale şi internaţionale, creând cooperări internaţionale foarte importante pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă şi pentru Universitatea Babeş‑Bolyai.

Este preşedintele Senatului Universităţii Babeş‑Bolyai.

29.10 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori