Cărturărie
A meritat stradania

SERIA „FRAȚII ST.

JAMES“ O apariție obișnuită pe copertele revistelor, Cat St.

James nu are viața perfectă pe care se așteaptă toată lumea să o aibă, fiind o femeie de succes.

Din fericire, Cat se pricepe să ascundă adevărul de ochiul vigilent al camerei.

Folosindu-se de această abilitate, ea reușește să nu dea nimic de bănuit familiei în vreme ce participă la nunta fratelui ei.

Singurul care îi dă acum bătăi de cap este Hank Mitchell, față de care ea nu a avut cea mai prietenoasă atitudine ultima oară când s-au întâlnit.

Revederea cu el la petrecerea de nuntă îi stârnește sentimente și dorințe neașteptate, pe care Cat și le îneacă în șampanie.

Hank știe ce înseamnă sacrificiul, căci și-a lăsat deoparte propriile ambiții pentru a se ocupa de mama și de surorile lui ca să le asigure un trai decent.

Nu își va călca însă în picioare mândria, pe care Cat i-a rănit-o deja.

Dar când comportamentul necugetat al atrăgătoarei tinere îl forțează să îi sară în ajutor, lucrurile iau o întorsătură neașteptată, iar Cat ajunge să îi facă o propunere de afaceri imposibil de refuzat.

Când Cat și Hank amestecă afacerile cu plăcerea, promisiunile și secretele încep să iasă la iveală, iar cei doi vor fi nevoiți să hotărască dacă se vor lăsa sau nu în voia iubirii.

  JAMIE BECK este una dintre autoarele ale cărei romane, vândute în peste 3 milioane de exemplare, au intrat constant pe lista de bestselleruri a Wall Street Journal, USA Today sau Publishers Weekly.

A fost de două ori finalistă la Booksellers’ Best Award și a câștigat National Readers’ Choice Award.

13.70 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Umbre de ieri

Umbre de ieri

Litera

13.70 Lei

Amintirile nopții

Amintirile nopții

Litera

13.70 Lei

In bratele amurgului

In bratele amurgului

Litera

13.70 Lei

Doar un sarut

Doar un sarut

Litera

13.70 Lei

Sa crezi in dragoste

Sa crezi in dragoste

Litera

13.70 Lei

Tradare la bella terra

Tradare la bella terra

Litera

13.70 Lei

Capcana casniciei

Capcana casniciei

Litera

13.70 Lei

Gemenele

Gemenele

Litera

13.70 Lei

O data in viata

O data in viata

Litera

13.70 Lei

Alaturi de tine

Alaturi de tine

Litera

13.70 Lei

Ultimul refugiu

Ultimul refugiu

Litera

13.70 Lei

Un scotian irezistibil

Un scotian irezistibil

Litera

13.70 Lei

Ce-si doreste inima

Ce-si doreste inima

Litera

13.70 Lei

Bun venit, iubire!

Bun venit, iubire!

Litera

13.70 Lei

Pasiunea unui scotian

Pasiunea unui scotian

Litera

13.70 Lei

Sedusa pana duminica

Sedusa pana duminica

Litera

13.70 Lei

Minciuni adevarate

Minciuni adevarate

Litera

13.70 Lei

Magia unei nopti

Magia unei nopti

Litera

13.70 Lei

Subjugata pana joi

Subjugata pana joi

Litera

13.70 Lei

Din nou a mea

Din nou a mea

Litera

13.70 Lei

Danseaza cu mine

Danseaza cu mine

Litera

13.70 Lei

Ducesa noptii

Ducesa noptii

Litera

13.70 Lei

Totul pentru romantism

Totul pentru romantism

Litera

13.70 Lei

Pacatele inocentilor

Pacatele inocentilor

Litera

13.70 Lei

Calea spre inima ta

Calea spre inima ta

Litera

13.70 Lei

Stapanul inimii mele

Stapanul inimii mele

Litera

13.70 Lei

Iubire eterna

Iubire eterna

Litera

13.70 Lei

Joc fatal

Joc fatal

Litera

13.70 Lei