Cărturărie
Acest cantec neimblanzit | v.e. schwab

Nimic nu poate asigura linistea intr-un oras frant de razboi, intr-un oras coplesit de monstri.

In acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tanara adolescenta trebuie sa aleaga intre calea eroinei sau cea a nelegiuitilor, intre cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a inclina balanta intregului viitor al propriei sale lumi.

„Acest cantec neimblanzit” a ajuns inca din prima saptamana de la lansare pe locul intai The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achizitionate de catre Sony Entertainment.

Kate Harker si August Flynn sunt mostenitorii unui oras divizat – un oras in care violenta de zi cu zi a dat nastere unor monstri cat se poate de reali.

Tot ceea ce isi doreste Kate este sa fie la fel de nemiloasa precum tatal ei, care obliga oamenii sa ii plateasca pentru protectia pe care le-o ofera impotriva intunericului neinduplecat.

Tot ceea ce isi doreste August este sa devina uman, cu o inima tot atat de buna precum cea a tatalui sau, si sa joace un rol mult mai important in sprijinirea celor inocenti – insa cum poate daca el este chiar unul dintre monstri? Unul care poate sa fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Cand se iveste ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost data afara de la cea de a sasea scoala si se intoarce astfel acasa, August se dedica in intregime misiunii sale.

Victoria Schwab creeaza cu maiestrie atmosfera unei metropole tulburate si efervescente, in care eroii sunt pusi in fata luptei cu monstrii de pretutindeni – atat cei care ii coplesesc in jur, cat si cei dinlauntrul lor….

39.95 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Noii imparati | kerry brown

Noii imparati | kerry brown

Kerry Brown

14.90 Lei

Europa unita | george cioranescu

Europa unita | george cioranescu

George Cioranescu

58.00 Lei

Germanofilii | lucian boia

Germanofilii | lucian boia

Lucian Boia

59.00 Lei

Hiperintuitivii | heidi sawyer

Hiperintuitivii | heidi sawyer

Heidi Sawyer

58.00 Lei

Speranta in aer | tim flannery

Speranta in aer | tim flannery

Tim Flannery

35.00 Lei

Scorpia | anne tyler

Scorpia | anne tyler

Anne Tyler

32.00 Lei

Madlena | aurora liiceanu

Madlena | aurora liiceanu

Aurora Liiceanu

29.95 Lei

Proscrisul | michael morpurgo

Proscrisul | michael morpurgo

Michael Morpurgo

10.00 Lei

Viata la superlativ | cornel pavel darvasan

Viata la superlativ | cornel pavel darvasan

Cornel Pavel Darvasan

29.00 Lei

Hana | platon pardau

Hana | platon pardau

Platon Pardau

23.10 Lei

Viata de student | lucian pricopie

Viata de student | lucian pricopie

Lucian Pricopie

17.85 Lei

Descoperă autori