Cărturărie
Am trecut prin iad. partea 1

Am scris aceasta carte considerand ca este de datoria mea de a face cunoscute romanilor de pretutindeni, figurile proeminente din razboi si din inchisori ale unor oameni care nu pot fi dati uitarii datorita atitudinilor pozitive sau negative prin care s-au remarcat.

Cartea mai urmareste aducerea la cunostipta a unor fapte si discutii ale acelora care, la un moment dat, au avut raspunderea conducerii statului roman.

Dialogurile, am cautat sa le reconstitui din memorie, cu cat mai mare fidelitate posibila, si daca unele nuante s-au pierdut, de vina nu sunt eu, ci trecerea anilor, care stergand amanuntele, a scos in evidenta numai esentialul.

Am socotit mai important sa expun ceea ce gandeam intr-un anumit timp, intr-o anumita imprejurare, decat greutatile si suferintele intampinate de mine sau de altii.

De aceea am trecut peste anchetele grele, batai, izolari si greve, in aceste imprejurari creierul nemaiputand functiona normal.

Represiunile de orice natura trec, se pierd, dar felul de a gandi raman, caci asa a lasat Dumnezeu ca omul sa dispara, dar sufletul lui sa supravietuiasca.

Partea I cuprinde: amintirile mele din copilarie legate de evenimente politice, de oameni politici, discutii inca necunoscute ale acestora, care elucideaza intr-o oarecare masura atitudinea lor in fata unor evenimente pe care le-au creat sau in fata carora au fost pusi.

In sfarsit, amintiri din razboi, precum si felul meu de a gandi si al altora in completa izolare a anilor indelungati de detentie.

Un capitol special este rezervat evadarii de la Cavnic, intrucat ea reprezinta.

cea mai mare evadare a unor detinuti politici dintr-o inchisoare comunista, succesul ei simbolizand nesupunerea si rezistenta acestora fata de represiunile autoritatilor comuniste.

Iar daca aceasta evadare a constituit sub acest aspect un succes, procesul evadarii a constituit un adevarat triumf prin adevarurile nimicitoare, pe care instanta si autoritatile comuniste au fost nevoite sa le asculte.

Umilirea ce ne-a fost pregatita cu migala, s-a transformat in cel mai viguros rechizitoriu impotriva barbariei comuniste! Multumesc cititorilor mei pentru atentia acordata acestor amintiri.

34.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori