Cărturărie
America mea

În acest volum somptuos, Julien Green (1900-1998), american născut la Paris, scrie despre ţara sa de origine: despre oraşul copacilor, Savannah; despre tinereţea petrecută la Universitatea din Virginia şi debutul său ca scriitor; despre camera în care a locuit Poe; despre singurătatea şi dragostea de mister a lui Nathaniel Hawthorne; despre mersul la cinema în anii 30; despre săptămânile dinainte de război şi despre soldaţii americani; despre ochii mari şi adânci ai lui Gertrude Stein.

Franţa şi America se află în situaţia unor buni prieteni care îşi scriu prea puţin.

În împrejurările de faţă, cea care trebuie să scrie este Franţa: ea îi datorează Americii o scrisoare lungă, plină de amănunte, cum ne place să citim pe aici, pe la noi.

Sigur, prietenia rezistă şi fără scrisoare, dar oare e acelaşi lucru? Stăteam nemişcat.

Am auzit un zgomot de maşină, ca palpitaţiile unei inimi uriaşe, şi, cu faţa la perete, am început să ascult zgomotul în timp ce vasul ieşea din port.

Ceva în mine măsura distanţa care se căsca între noi, din ce în ce mai mare, şi m-am gândit la tine, America mea.

22.30 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori