Cărturărie
Amintiri din epoca lui bibi

Pana la urma, acesta este destinul cuvantului: sa treaca in fapta.

Cat de mare este responsabilitatea autorului cuvantului pentru faptele viitorimii? Nu stiu sa spun exact.

Si, pentru ca nu stiu, practic aceasta mica lasitate - fictiunea, lasand lucrurile sa se dezvolte aproape de la sine.

Mai departe, n-am o solutie.

- Andrei Cornea Tinea minte perfect (sau asa credea) ce fusese inainte, dar, cand era vorba despre ce se intamplase dupa, anii i se invalmaseau in cap si totul plutea intr-un fel de negura, care anihila limitele lunilor si anilor.

A fost mult, a fost putin – parca totul nu fusese decat un pe urma prelungit luni si ani de zile.

Un provizorat, o tranzitie (spre ce?), o trecere spre alta viata (care?); asa ca, desi unele detalii ii erau clare, intregul, sensul general al miscarii ramaneau obscure.

Pesemne ca totul se schimba prea repede; lucrurile vechi piereau pe neasteptate, oameniise imbracau mereu altfel, aratau altfel (mai ales femeile), casele vechi erau daramate sau revopsite, strazile capatau mereu alte nume, se puneau alte afise si alte semne de circulatie; pana si bordurile trotuarelor le schimbau frenetic.

Apareau mereu trenuri noi, masini noi, telefoane noi, ziare noi, tampenii noi si mai ales oameni noi care pateau tan¬tosi, enervanti, nestingheriti de trecut.

Iar de felul adevarat de viata de dinainte isi aminteau tot mai putini.

Lumea citea cu nesat ziarele, se uita la noile tele-ecrane si comenta tot felul de noutati, scandaluri, crime, filme, dive, sport, jafuri, somaj, batai, revolte, greve, dar despre ce facuse sau ce fusese fiecare inainte nimeni nu voia sa vorbeasca ori pretindea cu seninatate ca nu tinea minte, sau chiar ca lucrurile fusesera cu totul altfel decat stia el bine ca fusesera.

Fiindca el chiar stia.

27.20 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori