Amiralul horthy, regentul ungariei

Figura lui Miklos Horthy este sinonima cu istoria Ungariei interbelice.

De el se leaga renasterea tarii dupa destramarea Imperiului si incercarile de a recupera teritoriile pierdute la Trianon.

In memoria istorica a romanilor – si nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, in rand cu Adolf Hitler si Benito Mussolini, iar numele sau echivaleaza cu ocupatia, de­por­tarile si abuzurile contra populatiei civile din Transilvania de Nord in anii 1940–1944.

In procesele de la Nurnberg nu va sta insa pe banca acuzatilor, ci in boxa martorilor, iar sfarsitul vietii si-l va trai in liniste la Estoril, la fel ca alti mari exilati ai epocii (intre care si Carol II, fostul rege al Romaniei).

In ultimii ani, e asezat pe piedestal de regimul Viktor Orban, in galeria eroilor natiunii maghiare.

  Lasand in urma cliseele istoriografiilor nationale si polemica nationalista, Catherine Horel este primul istoric care alcatu­ieste biografia regentului Ungariei pe baza unei documentari vaste, reusind sa impuna o viziune noua, critica si obiectiva.

Dincolo de figura controversata a lui Horthy, cartea de fata este in egala masura o cuprinzatoare fresca a Ungariei dintre cele doua mari razboaie – o istorie ale carei ecouri in prezent sunt inca vii.

Traducere de Lia Decei   Fragment din carte: De serviciu o zi din doua si apoi in permisie o luna intreaga, Horthy dispune de mari perioade de timp liber la Viena.

Si-a instalat familia intr-o casa la Baden, unde va locui pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial.

El cauta sa profite de timpul liber si decide sa invete sa picteze: ii este recomandat profesorul Johannes Mayerhofer (1859-1925), de la care ia lectii.

Horthy stie deja sa deseneze in virtutea educatiei sale navale, dar a priori nu are nici un simt artistic.

Se duce deci la Muzeul de Istorie a Artei din Viena (Kunsthistorisches Museum) si copiaza ce-i place, adica scene de vanatoare, cai si peisaje.

Isi face un obicei din a se duce in fiecare dimineata si progreseaza rapid.

In timpul unui sejur la Bad Ischl, are curajul sa faca un portret al lui Franz Joseph, pe care-l cunoaste acum de mai multi ani, il picteaza asa cum il vede atunci, in tinuta de vanatoare.

Bineinteles, se ascunde de principalul interesat, dar ceilalti aghiotanti, ca si valetii monarhului gasesc ca portretul este foarte asemanator cu originalul si-l incurajeaza pe Horthy nu numai sa-l termine, ci si sa arate rezultatul.

Franz Joseph afla de existenta portretului si cere sa-l vada.

Horthy il va agata pe peretele biroului sau de la domeniul Kenderes; nu au mai ramas decat fotografii facute in casa inainte de al Doilea Razboi Mondial si toti biografii din perioada interbelica il mentioneaza ca o marturie a fidelitatii lui Horthy fata de imparat.

Viena il seduce pe Horthy prin oferta muzicala si artistica, cu toate ca se pare ca o prefera de departe pe prima celei de-a doua.

De altfel, el ofera o viziune idealizata a inclinatiei lui Franz Joseph pentru arte, desi acesta din urma nu se ducea decat foarte rar la spectacole si nu vizita expozitii decat din obligatie.

In schimb, este exact ca ii repugnau creatiile Art nouveau si Secession, lucru pe care Horthy pare sa-l aprobe implicit.