La acest temperament histrionic prin excelenta, sa adaugam cultul lui Delavrancea pentru muzica simfonica si de opera – mediul in care traia familia scriitorului fiind unul eminamente artistic.
Nu e o exagerare a spune ca Delavrancea isi auzea piesele – si nu doar replicile personajelor, ci toate efectele de zgomot (tunete, fulgere) care insotesc momentele dramatice (mai ales in Apus de soare), pentru a intensifica efectul asupra spectatorului.
De aceea indicatiile scenice ale autorului ar trebui citite cu mare atentie: pentru ca avem astfel ocazia de a vedea cum gandea Delavrancea insusi – mare actor, ca orice mare orator – aparitiile eroilor, ca si fundalul sonor care sa-i insoteasca.
Sa mai adaugam si certul talent plastic al scriitorului – manuscrisele sale au mereu desene pe margine, spre exemplu.
Astfel ca tot Delavrancea era si primul care isi reprezenta mental piesele, fixandu-le in spatiu.
Oana Soare.
