Ard malurile nistrului - constantin virgil gheorghiu

Sangele a inceput insa a curge, fierbinte si rosu, peste pieptul lui parlit de soare, peste camasa si peste spicele aurii ale graului care ii slujeau de asternut.

De pe paiele de aur ale graului picaturile de sange s-au scurs pe tarana infierbantata.

Boabele de pamant dogorat au cules, sorbind, fiecare picatura de sange.

Cand au ajuns calaretii criminali, Constantin Beccin zacea cu ochii deschisi mult spre soare pe graul inrosit de sange mai mult mort decat viu.

Constantin Beccin nu mai vedea nimic.

Nu mai simtea nimic.

Gatul ii era rosu parca-l infaturase cu o basma.

Si soarele dogorea grozav de fierbinte, deasupra campurilor nesfarsite ale Bugeacului.

Mireasma ogoarelor se inalta cuvios spre vazduhurile limpezi si curate, ca un fum nevazut de tamaie.

Atunci — daca cineva ar fi privit mai de aproape ochii lui Constantin Beccin, care erau mult deschisi, si daca ar fi privit apoi Cerul, ar fi vazut ca erau la fel de curati si de albastri: si ochii lui Constantin Beccin si Cerul!.