Cărturărie
Arta adaptării celor inadaptați, de ty tashiro dppsl

Unu din cinci oameni manifestă o vădită stângăcie socială, arată studiile citate în prezenta carte.

Și, oricât de buni ar fi la matematică sau la alte discipline abstracte, acești indivizi timizi, inadaptați și distrați nu reușesc să înțeleagă unde greșesc și ce pot face pentru a fi relaționa cu mai multă iscusință.

Plecând de la cercetări empirice și de la sugestive povești de viață, psihologul american Ty Tashiro povestește (inclusiv din propria experiență) cum văd lumea cei inadaptați, dar oferă totodată o serie de strategii utile pentru a descifra corect semnalele interpersonale, pentru o mai bună armonizare cu partenerii de discuție, dar și pentru a ține în frâu anxietatea socială.

Mesajul contraintuitiv al cărții sună astfel: aceleași caracteristici care ne fac să reacționăm cu stângăcie în context social pot fi exploatate și pentru o adaptare de succes.

TY TASHIRO, doctor în psihologie, expert în relațiile interumane, a predat la Universitățile din Maryland și din Colorado, iar în prezent activează ca speaker și scriitor în New York.

Cuprins Prefață PARTEA I.

PĂI…, E CAM CIUDAT 1.

Ce înseamnă să fii ciudățel? Nevoia noastră fundamentală de apartenență Cu toții trecem prin momente stânjenitoare Demodații, excentricii și tocilarii Lumea văzută pr in ochii unui ciudățel 2.

E ceva în neregulă dacă sunt ciudățel? Ciudat și intens Face parte stângăcia socială din spectru? Extraverții, încrezătorii și ciudățeii get-beget Cu gândul la fluența socială 3.

În căutarea unor mult dorite aptitudini Așa funcționează o minte ciudățică Atenția la indicii Oare chiar putem „citi în priviri? 4.

Emoțiile mă fac să mă simt aiurea Putem să sărim peste părțile emoționale? O lume întreagă de emoții Rolul stânjenelii Lărgirea ariei de focalizare Ce-i cu fața asta? 5.

Să pătrundem în mintea persoanelor plăcute social Teoria minții și stângăcia socială O teorie despre cum să te faci plăcut Surprinzătoarea competență socială a agresorilor Totul stă în detalii Valoarea echității sociale PARTEA A II‑A.

ÎNCEPE SĂ DEVINĂ CIUDAT.

Felul în care schimbările societale moderne ne fac să ne simțim și mai ciudat 6.

Educarea copiilor ciudăței Stângăcia socială ca trăsătură de familie Bucuria de a fi ciudățel Un Supraeu supraîncărcat Sprijinirea copiilor ciudăței în vederea construirii unor fundamente sociale solide Dezvoltarea unor noi trăsături 7.

Stângăcia din legarea prieteniilor De câți prieteni avem nevoie? Dispariția instituțiilor sociale Codul bunelor maniere Cum să-ți faci prieteni când ești ciudățel Economie socială cu efect de consolidare în lanț 8.

Întâlnirile și sexul sunt atât de stânjenitoare Unde a dispărut „romantismul din relațiile romantice? Jonglarea cu granițele prieteniei Întâlnirile online pot fi un incubator de ciudățenii Sexul e extrem de jenant Stângăcia din intimitate Calea stângace spre un final fericit PARTEA A III‑A.

DE LA CIUDĂȚEL LA EXTRAORDINAR 9.

Practic prodigioși Natura adaptativă a stângăciei sociale Supradotarea e individuală, nu colectivă O minte neobosită Legătura dintre supradotare și stângăcie socială Sinceritatea față de tine însuți și integrarea 10.

Inovații revoluționare Viitorul anterior Confortul expertizei Câștigători ai loteriei inovației Geniu imperfect Postfață Mulțumiri Bibliografie DETALII: Autor: Ty Tashiro Data aparitie: An aparitie: 2022 Format: 130 x 200 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 288 Traducator: Iulia-Ruxandra Dodu Ilustrator:.

42.75 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Angajații, de olga ravn

Angajații, de olga ravn

Olga Ravn

42.75 Lei

Nadia, de elisabeth norebäck

Nadia, de elisabeth norebäck

Elisabeth Norebäck

24.90 Lei

Dunăvăț, de ion mărculescu

Dunăvăț, de ion mărculescu

Ion Mărculescu

23.75 Lei

Timpul viitor, de tracy dennis-tiwary

Timpul viitor, de tracy dennis-tiwary

Tracy Dennis-Tiwary

46.55 Lei

Turnul, de ion mărculescu

Turnul, de ion mărculescu

Ion Mărculescu

27.55 Lei

Alwarda, de ruxandra novac

Alwarda, de ruxandra novac

Ruxandra Novac

33.25 Lei

Bureți de fag, de mihai duțescu

Bureți de fag, de mihai duțescu

Mihai Duțescu

37.05 Lei

Descoperă autori