O baladă deplină întru ale sale, legănându-și ritmul sau ritmurile în rigorile prozodice proprii, într-o repetitivitate care nu e deloc redundantă, ci acumulează nuanțe și adâncește emoția cu fiece pas, cu o poetică singulară, un lirism intens, în care își topește dimensiunea epică, și metafore revelatoare.
O carte slujită grafic de talentul și inteligența artistică ale maestrului Ioan Marchiș, în sugestia ilustrațiilor căruia redescopăr abordări și tușe din tinerețea sa creatoare.
O carte de răsfăț poetic într-un timp pedestru și apter, o carte de citit și de savurat, care ne amintește că poezia e boieria limbii, a sufletului și a imaginației, iar nu discursul existențial balizat și banalizat , după vorba lui Jorge Luis Borges! (Horia Bădescu) Balada cavalerului fără armură.
egalează în densitatea amărăciunii cel mai trist și mai disperat vers din literatura română, bacovianul și-am plâns cu frunțile pe masă .
La starea asta de tristețe iremediabilă ajunge poetul Dumitru Zdrenghea printr-o adevărată performanță stilistică: repetarea obsesivă a unui număr redus de imagini și de cuvinte, repetiție ce creează un efect de picătură chinezească, astfel că, poem după poem, picătură după picătură, cartea crește ca o stalactită de melancolie.
În dialog cu desenele căzute în sine ale lui Ioan Marchiș, balada poetului nostru cântă (de-plânge) sfârșitul unei lumi mirifice în momentul în care, aș spune, Don Quijote are trista revelație că uriașii cu care s-a luptat sunt mori de vânt.
Însă, ca să părăsesc tonul apocaliptic, invoc versul de dragoste al unui trubadur din secolul al XIII-lea, Chiaro Davanzati: Slujind vreau moartea a-mi primi/ doar să mă faci să mor fără-ncetare .
Cavalerii fără armură ai lui Dumitru Zdrenghea, fiind chiar partea frumoasă din noi, mor fără încetare și învie fără încetare.
(Ion Mureșan.
33.95 Lei
Vreau să citesc
