Cărturărie
Biserica de stat sau biserica in stat?

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte.

Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri.

Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României.

Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.

Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace.

E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică.

Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.

— OLIVER JENS SCHMIT.

56.05 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori