Cărturărie
Bizantul si cruciadele

O piatră de temelie pentru înțelegerea relațiilor dintre Răsărit și Apus în timpul cruciadelor, o carte reper în domeniu, o fereastră deschisă spre un Bizanț frământat și râvnit se secole.

 Prima mare cetate la care au ajuns cruciații în 1096 nu a fost Ierusalimul, ci Constantinopolul, care a reprezentat cheia pentru întemeierea, supraviețuirea și, în cele din urmă, eclipsa regatului cruciat.

 Vreme de șapte sute de ani bizantinii au pus baza unui sistem de valori care a plasat Constantinopolul, și nu Roma sau Ierusalimul, în centrul lumii.

Atitudinile împăraților lui au reflectat această superioritate și au condus la tensionarea relațiilor cu forțele cruciate în ceea ce privește strategia militară și diplomatică.

În același timp, bogățiile și sofisticarea marelui oraș au lăsat o puternică impresie în rândul cruciaților, care, în cele din urmă, a fost fatală pentru încercările de a reface unitatea creștină.

În aprilie 1204, Cruciada a IV-a, condusă de dogele venețian Henrico Dandolo, a cucerit și a prădat Constantinopolul, anunțând sfârșitul unei dominații bizantine, aproape milenare, în Răsărit.

 Împăratul ca autocrat al unei oikoumene creștine și metoda bizantină tradițională de a face față amenințărilor externe (titluri și onoruri, mită, daruri, manipulare, ambiguitate și viclenie) nu au mai putut domina negocierile cu cruciații creștini și papalitatea după reformele gregoriene.

75.87 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori