Boala si moartea lui eminescu - nicolae georgescu

Cand am dat sa plec, intrara cativa tineri - trei - in uniformele lor de elevi ai Scoalei de Infanterie.

Se apropiara de catafalc si, intr-o concentrare pioasa, se aplecara peste el si rostira incet, mai mult in soapta, un cuvant, un nume: Veronica.

Infanteristii imi facura impresia ca aveau sa se achite de o datorie imperioasa, ce nu putea suferi nicio amanare, si ca trebuia onorata, punctual, orice s-ar fi intamplat, in aceeasi zi, cu orice sacrificiu.

Aceasta era, doara, dorinta expresa a nefericitului poet, de a spune acest nume pe inchisele-i pleoape: Si eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape, Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape.

Si baietii, s-au tinut de cuvant.

Inmormantarea s-a facut abia in ziua de 17 iunie, intr-o sambata, pe la orele 4 dupa amiaza, din cauza marei si sufocantei arsite, ce se lasase asupra orasului.

Cheltuielile le-a suportat Ministerul Instructiunii Publice, dupa staruinta fostului secretar general Profesorul Stefan C.

Mihailescu, bun prieten si mare admirator al defunctului.

Lume multa intelectuala: literati, ziaristi, advocati, medici, artisti dramatici, pictori, sculptori si studenti.

Venise si Lascar Catargiu, care, ca barbat politic, se simtea obligat, sa-i aduca, prin prezenta sa, un pios omagiu, aceluia, care, cu un osebit talent, a sustinut, ca prim redactor al ziarului Timpul , ideea conservatoare.

A depus si coroane, atat in numele sau personal, cat si din partea partidului.

-Mihail Canianu ( Adevarul , 16 iunie 1933, p.