Cărturărie
Branding de tara. romania - n. cimpoca, e.m. dobrescu, v. a. chira, l. trasa

Brandingul de tara se refera la ce trebuie facut pentru ca produsul Romania“ si imaginea sa sa fie mai bine prezentate, promovate si vandute in exterior.

Cu cateva exceptii notabile, pe care speram sa le remarcati in lucrare, paginile acestei carti sunt scrise de studentii anului al II-lea al Facultatii de Sociologie-Psihologie a Universitatii Spiru Haret Bucuresti, ca referate la cursul de sociologia comunicarii, sustinut de prof.

Emilian M.

Dobrescu.

Printr-un efort de documentare, de reunire, sinteza si analiza, s-a realizat, probabil, prima lucrare despre brandindul de tara si cu aceasta conceptie, din literatura de specialitate autohtona si una din primele, din domeniul international al brandingului.

Putem considera aceasta carte, pentru noutatea ideilor pe care le promoveaza, dar, mai ales, pentru inceputul in stiinta pe care il face fiecare autor student al Universitatii Spiru Haret, un debut spectaculos, la nivelul cel mai inalt al didacticii si cercetarii stiintifice universitare.

Cititorul, avizat sau nu asupra subiectului, va observa frumusetea si nonsalanta unor aprecieri, pline de substanta, pe care le fac tinerii - de ce nu, viitorii nostri mari specialisti in branding - care abordeaza aici un subiect de mare finete teoretica si practica.

Proiectul national Un brand de tara pentru Romania“, pe care autoritatile se pare ca l-au abandonat, poate fi realizat cu tinerii care scriu in aceasta lucrare si isi sustin cu atata originalitate ideile si gandurile.

Coordonatori:Natalia Cimpoca, Vladimir Alexandru Chira,Emilian M.

Dobrescu, Lucian Trasa.

29.45 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Sexul inutil - oriana fallaci

Sexul inutil - oriana fallaci

Oriana Fallaci

33.00 Lei

Iluminismul azi - steven pinker

Iluminismul azi - steven pinker

Steven Pinker

77.00 Lei

Delicii prozaice - mihai stelian rusu

Delicii prozaice - mihai stelian rusu

Mihai Stelian Rusu

40.00 Lei

Geniul din noi - david adam

Geniul din noi - david adam

David Adam

33.15 Lei

Descoperă autori