Cărturărie
Bulevardul

astăzi nu te mai poţi apropia de Rebreanu decât păşind pe bulevardul Gheran .

(Adrian Dinu Rachieru) M-am născut la Bucureşti, într-o zi de luni, la 14 octombrie 1929, în casa argeşenilor Gheorghe şi Profira Gheran, numele tatălui fiind des întâlnit în zona dintre Arad şi Oradea, ceea ce mă face să cred că un străbun a trecut munţii cu oile, uitând să se întoarcă acasă – mai ales de va fi fost să dea de-o fată frumoasă (ceea ce, peste generaţii, aveam să păţesc şi eu).

) În 2015, s-au împlinit 50 de ani de când publicam în Biblioteca pentru toţi a Editurii pentru Literatură o trilogie integrală a prozei scurte rebreniene, unde, profitând de aprecierea lui Călinescu, potrivit căreia Ciuleandra ar fi o povestire mai amplă, am introdus-o în sumar, ca şi Calvarul, la rândul său roman.

Dacă socotim că pregătirea acestor lucrări a presupus vreo doi ani de trudă, datorită stabilirii textului ce-mi impusese compararea multor ediţii antume, s-ar aduna vreo 54 de ani de stupidă perseverenţă.

Pe vremea aceea, aveam 38 de ani.

Vârstă frumoasă.

După cum mai deunăzi, în 2015, aveam să împlinesc 85 de ani, etate patriarhală, dar jenantă, dacă ţii seama de restricţiile medicilor şi le-ai respecta.

Nu ştiu când a trecut timpul, după cum nu voi repeta zicala ajunsă refren: De-ar fi să mai trăiesc o dată, la fel aş lua-o de la capăt .

Nu! La vârsta când sinceritatea oricărei afirmaţii nu comportă niciun risc, o spun fără tăgadă: n-aş repeta defel aceeaşi experienţă.

Cel puţin în ţara în care mi-a fost dat să deschid ochii, frumoasă, mândră-n toate cele , dar cu un dispreţ suveran faţă de orice muncă ştiinţifică, indiferentă faţă de valorificarea patrimoniului său cultural, adevărata carte de vizită cu care s-ar putea prezenta în lume, zestre fundamentală când tinde să-şi construiască prezentul şi să scruteze viitorul.

(Niculae Gheran.

38.80 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori