Cărturărie
Caderea intru inaltare - richard rohr

Caderea intru inaltare.

Spiritualitate pentru cele doua jumatati ale vietii In cea de-a doua jumatate a vietii noastre, pe toti ne asteapta o calatorie.

Totusi, nu fiecare are parte de ea, chiar daca inaintam cu totii in varsta, iar unii ajungem mai batrani decat altii.

Aceasta Mare Calatorie catre departari ramane, din anumite motive, o taina bine pastrata.

Suntem aici sa inapoiem in intregime si fara retineri ceea ce ni s-a daruit, dar in forma modelata de noi.

Este probabil actul cel mai curajos si mai liber pe care-l putem face, si e nevoie de ambele jumatati ale vietii noastre pentru a-l desavarsi.

Prima jumatate a vietii inseamna deslusirea scenariului povestii, iar a doua reprezinta scrierea si insusirea ei.

Pregatiti-va, asadar, de o aventura mareata, cea pentru care v-ati nascut.

- Richard Rohr Pe parcursul vietii sale si in lupta cu sine insusi, cu sufletul, cu Dumnezeu si cu biserica, cu povestile sacre ale lumii antice si cu realitatile moderne, dar si cu aspectele mai intunecate ale psihicului uman, parintele Richard Rohr a adunat o comoara de stralucitoare perle de intelepciune.

Noua sa carte, Caderea intru inaltare, este un dar important si plin de har facut noua, tuturor celor ce cautam o lumina calauzitoare care sa ne poarte pe drumul plin de primejdii catre maturitatea psiho-spirituala, un drum care ne descopera taine ale destinului personal abia dupa ce am ajuns in mlastina esecului, a suferintei produse de tot felul de rani, a demonilor personali.

Richard Rohr, un veritabil batran intelept in aceste vremuri marcate de fracturi, ne arata calea catre acea a doua jumatate a vietii la care putini ajung si catre propriul nostru suflet - modul nostru unic si autentic de a lua parte la aceasta lume plina de miracole si de a ne bucura de ea.

- Bill Plotkin.

29.00 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Ignoranta - ioana scorus

Ignoranta - ioana scorus

Ioana Scorus

25.00 Lei

Absolut tot - nicola yoon

Absolut tot - nicola yoon

Nicola Yoon

49.00 Lei

Scrisoare mamei - serghei esenin

Scrisoare mamei - serghei esenin

Serghei Esenin

38.00 Lei

Foame de cer - adrian scuriu

Foame de cer - adrian scuriu

Adrian Scuriu

23.20 Lei

Carticica veseliei - imogen harrison

Carticica veseliei - imogen harrison

Imogen Harrison

42.90 Lei

A ta, mia - catalina pana

A ta, mia - catalina pana

Catalina Pana

54.60 Lei

Pe umerii naturii - anne sverdrup-thygeson

Pe umerii naturii - anne sverdrup-thygeson

Anne Sverdrup-Thygeson

38.50 Lei

Lumea in flacari - siri hustvedt

Lumea in flacari - siri hustvedt

Siri Hustvedt

49.95 Lei

Secrete ingropate - lynda la plante

Secrete ingropate - lynda la plante

Lynda La Plante

40.00 Lei

Supravietuitorii - alex schulman

Supravietuitorii - alex schulman

Alex Schulman

37.00 Lei

Ninja kid 8 - anh do

Ninja kid 8 - anh do

Anh Do

34.90 Lei

Revolta curvelor - amelia tiganus

Revolta curvelor - amelia tiganus

Amelia Tiganus

49.00 Lei

Descoperă autori