Cărturărie
Calea magica a intuitiei

Pentru prima dată în România este publicat un manuscris inedit al lui Florence Scovel Shinn, marea maestră spirituală ce a modelat domeniul evoluției spirituale și al Noii Gândiri.

Descoperit în urmă cu câțiva ani de un negustor de cărți rare, manuscrisul se intitulează Calea magică a intuiției și este o sinteză a învățăturilor predate de Florence Scovel Shinn , ridicându-se la aceeași valoare pe care o are cartea cea mai cunoscută a autoarei: Jocul vieţii şi cum să-l joci.

Prin profunzimea sfaturilor oferite, prin relevanța exemplelor date (întotdeauna inspirate de aspectele vieții cotidiene – bani, relații, familie, legi universale, serviciu etc.

), prin numeroasele afirmații, care oferă soluții de anulare a celor mai întâlnite blocaje din viață, cartea Calea magică a intuiției este o comoară neprețuită și o lectură pe care veți vrea să o reluați de fiecare dată când vă simțiți lipsiți de inspirație.

Pentru a marca descoperirea acestui manuscris, v-am pregătit o ediție de colecție, de o calitate grafică deosebită, cu imagini color și, de asemenea, am publicat și Jocul vieţii şi cum să-l joci , tot în ediție de colecție .

Ambele cărți au fost traduse de doamna Monica Vișan, fondatoarea Editurii For You și traducătoarea care a transpus în limba română minunatul mesaj din Conversații cu Dumnezeu .

  Iată ce spune binecunoscuta autoare Louise Hay despre cartea  Calea magică a intuiției : Florence Scovel Shinn a debutat pe scena metafizică în 1925, cu cartea Jocul vieţii şi cum să-l joci.

La puţin timp după aceasta, m-am născut eu.

Deşi doamna Shinn a murit în 1940, am simţit multă vreme o afinitate cu domnia sa.

Prima dată i-am întâlnit lucrările în 1972, când mi-am început propria călătorie de explorare a lumii metafizice, şi m-am îndrăgostit de ea încă de atunci.

Am rezonat cu felul său direct de a scrie – cuvintele ei mi-au vorbit şi am devenit un adept devotat.

I-am citat deseori afirmaţiile şi le-am împărtăşit cu studenţii mei.

Anii au trecut.

Apoi, în toamna lui 2012, un distribuitor de cărţi rare a descoperit un mic manuscris, scris la maşină şi încă netipărit, ce conţinea ultimele scrieri ale lui Florence Scovel Shinn.

Iată un fragment din scrisoarea ce îl însoţea: Acum câteva luni, am dat peste un obiect unic din acea colecţie, de care credem că aţi fi interesată.

Este vorba despre un manuscris original, scris la maşină, al lui Florence Scovel Shinn, numit Calea Magică a Intuiţiei.

Vă contactăm pentru a vedea dacă dvs.

sau Hay House aţi fi interesată să cumpăraţi acest manuscris original rar, întrucât simţim că aţi fi singura care i-aţi putea împărtăşi lumii conţinutul său.

Viaţa funcţionează în cele mai minunate moduri.

Sunt permanent uluită, pe măsură ce lucrurile bune vin către mine.

Faptul că această lucrare a fost descoperită şi că a ajuns în mâinile mele m-a uimit, pur şi simplu.

Sunt încântată să publicăm această carte prin Hay House şi sper ca această mică şi minunată comoară să vă facă plăcere .

Louise L.

27.20 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori