Cărturărie
Cand iubim cu adevarat?

Există o relație frumoasă, ideală.

Aceasta nu implică decât întâlnirile și viața de oraș.

Însă, mai există una, de cuplu.

Pentru că prima nu poate fi complet de cuplu.

În care apare viața de casă cu miros de transpirație, probleme de closet și altele.

Dacă cele două își dau mâna și nu se satură una de alta, atunci avem de a face cu iubirea autentică.

Până atunci, joc de glezne.

Cel mai ușor este să mimezi atenția prin atenții, iar femeile, în idealismul lor, chiar cred în această butaforie.

Bărbatul care iubește nu-ți trimite SMS-uri ori îți cumpără o poșetă, ci este, culmea, lângă tine.

Trece munți, ape și stă cu tine.

Până atunci? Te deține de la distanță! Așa cum le deține și pe altele!Momentul despărțirii nu coincide niciodată cu momentul despărțirii.

Când te desparți de o persoană? Niciodată în momentul despărțirii.

O poți face ori înainte să oficializezi despărțirea, ori după, dar niciodată când spui cu mâna pe inimă că te-ai despărțit.

Sau să nu mai vorbim că, în despărțire, poți rămâne hermeneutic și toată viața, deci nu te poți despărți niciodată…Femeile vor parteneri pe termen lung și sfârșesc în a avea pe termen scurt.

Bărbații vor partenere pe termen scurt și sfârșesc în a avea pe termen lung.

Morala? Ai grijă ce îți dorești! S-ar putea să ai deja!Poți să îmbătrânești din inerție lângă o persoană pe care nu o iubești.

De fapt, așa se și întâmplă! Iubirea e categorică în schimb, nu e cu jumătăți de măsură, ori este, ori nu este! Când iubești, renunți ușor la totul.

Practic, în nebunia îndrăgostirii, totul se traduce prin raportare la persoana iubită.

Mai precis, universul tău este înlocuit de universul celui iubit.

Scopurile lui devin scopurile tale, iar mersul lui îl întregește pe al tău.

Nu știu câți au avut privilegiul să fie înhățați de iubire, dar știu că nebunia nu e departe de acest ideal.

În iubire: tăcerea are cuvinte.

Deci liniștea indică de obicei iubirea, iar zgomotul mutilarea sentimentului.

Nu faci dragoste cu mașina, cu vorbele, hainele, parfumul, ci cu persoana.

După ce dai poleiala la o parte, rămâne doar deșertul dintre voi doi, bătălia inimilor, fără niciun adaos, doar un fior! Mai simplu spus, nu faci dragoste cu minciuna, ci mereu cu adevărul.

Cum te poți îndrăgosti? Într-o clipă, fără propedeutică și gusturi fine.

63.67 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori