Cărturărie
Carnete iii martie 1951 — decembrie 1959

Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca Mă străduiesc să scriu jurnalul ăsta, dar repulsia e puternică.

Ştiu acum de ce nu am făcut-o niciodată: pentru mine viaţa e secretă.

E secretă faţă de ceilalţi, dar trebuie să fie secretă şi în propriii ochi, nu trebuie s-o dezvălui prin cuvinte.

Surdă şi neformulată, doar aşa este ea bogată pentru mine.

Concentrat.

Cu simţurile ascuţite – cer un singur lucru şi-l cer cu umilinţă, deşi ştiu că e ceva exorbitant: să fiu citit cu atenţie.

(Albert Camus) Carnete III deschide, foarte discret, o fereastră spre experienţa traumatizantă a izolării şi a însingurării trăite de Camus, soldată cu o îndelungată stare de angoasă, ca urmare pe de o parte a atacurilor violente la care a fost supus după apariţia Omului revoltat, iar pe de altă parte a eşecurilor repetate cu care s-au soldat intervenţiile şi soluţiile lui pentru rezolvarea crizei algeriene.

Tot în Carnete III, Camus lasă pentru prima oară şi câteva indicii legate de viaţa sa sentimentală complicată.

Dar cele mai frumoase pagini, cele mai elocvente pentru afinităţile sale profunde şi pentru sensibilitatea sa sunt cele dedicate sejururilor prelungite în sudul Franţei, revederii Algeriei natale şi călătoriilor în Italia şi în Grecia mult visată, călătorii resimţite atât de om, cât şi de artist, ca tot atâtea imersiuni într-un fecund izvor de viaţă.

Aici se reafirmă uimitor firea eminamente poetică a lui Albert Camus, temei al proiectelor sale de creaţie, pe care destinul, din păcate, nu l-a lăsat să le împlinească.

(Marina Vazaca.

38.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori