Cărturărie
Chipul din umbră

Judd Stevens, un renumit psihanalist, se confruntă cu cel mai dificil, provocator și periculos caz din întreaga lui carieră.

Dacă nu reușește să pătrundă în mintea criminalului, riscă să se trezească el însuși acuzat de crimă sau chiar omorât… Doi oameni din anturajul doctorului Stevens, un pacient, John Hanson, și secretara sa, Carol Roberts, au fost deja uciși.

Să fie, oare, criminalul unul dintre ceilalți pacienți ai lui? Cineva care s-a trezit copleșit de propriile probleme și pentru care crima a ajuns un mijloc de eliberare? Un om care și-a pierdut mințile? Sau poate chiar superba şi misterioasa pacientă de care s-a îndrăgostit fără speranță? După repetate încercări de a-i convinge pe cei doi polițiști care se ocupă de aceste cazuri că nu el este vinovatul, doctorul Stevens înțelege că singura lui șansă de a îndepărta suspiciunile celor doi este să pornească el însuși în căutarea criminalului.

Înainte ca ucigașul să dea o nouă lovitură, Judd trebuie să găsească o cale de a îndepărta masca de inocență pe care o poartă criminalul, să-i intuiască trăirile interioare, temerile și dorințele și să dezvăluie chipul din umbră… înainte de a fi prea târziu.

  Sidney Sheldon rămâne unul dintre cei mai de succes autori din lume, cu peste 300 de milioane de cărți vândute și traduse în zeci de limbi.

Este singurul scriitor deținător al premiilor Oscar, Tony și Edgar.

Citește și...

Obsesia

Obsesia

Litera

13.70 Lei

Flacăra pasiunii

Flacăra pasiunii

Litera

13.70 Lei

Jocul de-a dragostea

Jocul de-a dragostea

Litera

13.70 Lei

Înger și demon

Înger și demon

Litera

13.70 Lei

Aranjamentul

Aranjamentul

Litera

13.70 Lei

Numai tu

Numai tu

Litera

13.70 Lei

Focul din adâncuri

Focul din adâncuri

Litera

13.70 Lei

Apartamentul

Apartamentul

Litera

13.70 Lei

ÃŽn lumina stelelor

ÃŽn lumina stelelor

Litera

13.70 Lei

Doamna dispărută

Doamna dispărută

Litera

13.70 Lei

Pariul pe iubire

Pariul pe iubire

Litera

13.70 Lei

Faimosul libertin

Faimosul libertin

Litera

13.70 Lei

Cavalerul scoțian

Cavalerul scoțian

Litera

13.70 Lei

Cuceritorul

Cuceritorul

Litera

13.70 Lei

Un principe cuceritor

Un principe cuceritor

Litera

13.70 Lei

Arșița

Arșița

Litera

13.70 Lei

Prințesa incognito

Prințesa incognito

Litera

13.70 Lei