Cărturărie
Cleopatra regina egiptului

Povestea Cleopatrei prin ochii celei mai credincioase prietene a ei, Chava.

În cele mai dificile împrejurări, Chava învață să-și demonstreze loialitatea față de regina ei.

Crescute împreună la palatul Alexandriei, Chava, fiica evreică a tutorelui regal, și Urbi, o prințesă egipteană, au fost atât de apropiate ca două surori – și mai apoi rivale în visurile lor mărețe.

Când Urbi a urcat în mod neașteptat pe tron, ca regina Cleopatra, Chava a sperat că legătura dintre ele este suficient de puternică încât să dăinuie.

Dar parcă puterea absolută are felul ei de a schimba lucrurile.

Cea din urmă trădare o aruncă pe Chava pe cea mai de jos treaptă a societății romane, moment în care este obligată să aleagă între dragoste și onoare, între propriile dorințe și dorința lui Dumnezeu cu privire la viața ei, în speranța că se va ridica din nou.

Anii tăcerii este seria de patru romane construite în jurul a patru personaje feminine puternice, cu un impact puternic în cei 400 de ani ai perioadei intertestamentare: Cleopatra, Lea, Salome și Zara.

Perioada de tăcere nu înseamnă însă și o perioadă de inactivitate! Iureşul de evenimente din această perioadă ce a pregătit venirea lui Cristos a avut un impact profund asupra culturii și civilizației umane, dar în special asupra poporului lui Dumnezeu.

Deși este o ficțiune, această serie de romane a Angelei Hunt încearcă să reconstituie lumea din perioada intertestamentară într-un mod foarte interesant și bine documentat din punct de vedere istoric.

Personajele istorice sunt conturate cu trăsăturile lor fizice și morale, iar firul epic dezvăluie o perioadă în care speranţa aproape dispăruse din inima poporului lui HaShem; credinţa era şi mai mică, iar evreii erau din ce în ce mai convinşi că acum singurul lucru care îi putea salva pe ei şi credinţa lor era apariţia lui Mesia.

48.90 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori