Cărturărie
Corpul, artă și politică în imaginea contemporană

În volumul Corpul, artă și politică în imaginea contemporană, corpul uman, corpul activ, imersat în social și confruntat cu politicile contextului istoric, devine obiect de studiu.

Flavia Lupu investighează, din perspectiva studiilor critice contemporane și a experienței personale de creator de artă, statutul corpului în devenire ca vehicul al cunoașterii, stereotip și reflexie asumată a lumii în care trăim.

Demersul său teoretic și artistic se înscrie într-un context local/regional european și se justifică printr-o analiză critică a trecutului socialist/comunist, care a influențat, așa cum subliniază autoarea, prin ideologie, legislație, structură socială, politică, economică, educațională, culturală, gândirea, comportamentul, acțiunile și producțiile noastre culturale înainte și după 1990.

Analizele și concluziile autoarei sunt fruste, dar și nuanțate, acolo unde ambiguitatea unor concepte contemporane lasă deschisă discuția despre corp și politici corporale.

Corpul, artă și politică în imaginea contemporană este o scriere de artă complexă și necesară în câmpul studiilor vizuale contemporane, în care dimensiunea teoretică și practicile artistice actuale generează o nouă vizualitate.

Marilena Preda Sânc.

24.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Voci cu defect special

Voci cu defect special

Editura Paralela 45

25.00 Lei

Suveranitatea

Suveranitatea

Editura Paralela 45

17.50 Lei

Cartea lumii care-a fost. eseuri

Cartea lumii care-a fost. eseuri

Editura Paralela 45

30.00 Lei

SurÂd, deci exist

SurÂd, deci exist

Editura Paralela 45

15.00 Lei

Sentimentul de acasă

Sentimentul de acasă

Editura Paralela 45

20.00 Lei

Rewind/fast forward

Rewind/fast forward

Editura Paralela 45

22.00 Lei

Prietenia este un dar

Prietenia este un dar

Editura Paralela 45

20.00 Lei

Poeticile lui joyce

Poeticile lui joyce

Editura Paralela 45

20.00 Lei

Pitești 630. memento

Pitești 630. memento

Editura Paralela 45

40.00 Lei

Pitești. portrete postume pentru prieteni

Pitești. portrete postume pentru prieteni

Editura Paralela 45

30.00 Lei

Pachet puterea din noi

Pachet puterea din noi

Editura Paralela 45

80.00 Lei