Cărturărie
Cum schimbarea aduce succesul

Dale Carnegie m-a învățat puterea entuziasmului.

— John Emery Dacă îți dorești să atingi succesul construind un sistem de management bazat pe încredere, respect reciproc și solidaritate, Dale Carnegie îți oferă încă o dată ideile de care ai nevoie ca să excelezi.

În aceste pagini, principiile succesului sunt prezentate în așa fel încât te vor inspira să le adaptezi eficient nevoilor tale și ale celor din jur.

Drumul spre succes e pavat cu schimbări drastice.

Așa că rolul tău este să le ușurezi experiența celor cu care lucrezi, să le demonstrezi că reușitele se ating prin colaborare și să îi încurajezi să gândească diferit, pentru că doar scoase la lumină diferențele de opinie pot să ducă.

Dale Carnegie, pe numele lui real Dale Carnagey, s a născut într o familie săracă de fermieri americani.

După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes.

În 1912 a fost angajat de Young Men’s Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros.

Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX lea.

În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie® Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său.

Recunoscut recent de către The Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie® Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări.

În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie® Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

35.70 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori