Cărturărie
Curtezana

James Cordier, prin venele căruia curge cel mai pur sânge albastru, este un maestru al deghizării, un hoț excepțional, un amant de primă clasă – totul pentru Rege și Țară –, dar viața aceasta palpitantă a început să-l plictisească.

Ultima lui misiune este să obțină, pe căi mai mult sau mai puțin morale, un pachet de scrisori compromițătoare de la o doamnă cunoscută în înalta societate.

După aceea poate să se întoarcă la Londra și să cunoască o moștenitoare blândă și cumsecade, lăsând în urmă aventurierele și femeile de moravuri ușoare.

Francesca Bonnard a îndurat o despărțire sfâșietoare, urmată de un scandal pe măsură și de oprobriul public.

Este independentă, fericită și nu dă doi bani pe moravuri; în plus, a învățat că „gentlemenii“ provoacă prea multe necazuri ca să merite vreo atenție.

Toată această experiență o ajută să-și dea seama că noul ei vecin, incredibil de atrăgător, nu-i va aduce nimic bun.

Oricât de rău ar fi James, sunt alții și mai răi care vor să pună mâna pe scrisorile Francescăi.

Brusc, totul se complică pe fundalul pasiunii cu scântei născute din întâlnirea dintre cele două suflete blazate, poate cele mai păcătoase din Europa.

La fel de brusc, asumarea unui risc uriaș devine tentantă, dată fiind răsplata de la final.

Loretta Chase a absolvit Clark University, după care s-a dedicat pasiunii de a scrie romane de dragoste istorice.

Cărțile ei au fost distinse cu premii importante ale genului, printre care și premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

13.46 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Un duce de neuitat

Un duce de neuitat

Litera

13.46 Lei

Sărutul unui înger

Sărutul unui înger

Litera

10.95 Lei

Dragoste sub presiune

Dragoste sub presiune

Litera

10.95 Lei

O iubire neașteptată

O iubire neașteptată

Litera

10.95 Lei

Miresele macgregor

Miresele macgregor

Litera

13.70 Lei

Ultimul rebel

Ultimul rebel

Litera

13.46 Lei

Tentația păcatului

Tentația păcatului

Litera

13.46 Lei

Amintiri de neuitat

Amintiri de neuitat

Litera

10.95 Lei

Intenții vinovate

Intenții vinovate

Litera

8.96 Lei

Ducele păcatului

Ducele păcatului

Litera

13.46 Lei

Tentații periculoase

Tentații periculoase

Litera

13.46 Lei

Perechea lui megan

Perechea lui megan

Litera

13.70 Lei

Cum să educi un rebel

Cum să educi un rebel

Litera

13.46 Lei

Viața dorită

Viața dorită

Litera

13.70 Lei

Un sărut exotic

Un sărut exotic

Litera

13.70 Lei

Refugiul inimii

Refugiul inimii

Litera

13.70 Lei

Totul pentru fericire

Totul pentru fericire

Litera

13.70 Lei

Flacăra de cristal

Flacăra de cristal

Litera

13.70 Lei

Capcanele dorinței

Capcanele dorinței

Litera

8.96 Lei

Cu gândul la kate

Cu gândul la kate

Litera

13.70 Lei

Un partener ideal

Un partener ideal

Litera

13.70 Lei

Rebelul de altădată

Rebelul de altădată

Litera

13.70 Lei

Secretul contesei

Secretul contesei

Litera

13.46 Lei

Învață să visezi

Învață să visezi

Litera

13.70 Lei

Tentația

Tentația

Litera

13.46 Lei

Darul focului

Darul focului

Litera

13.70 Lei