Cărturărie
Divina comedie | dante alighieri

Vastitatea eternitatii i-a framantat dintotdeauna pe oameni, acestia intrebandu-se adesea daca numele lor va mai avea ecou peste veacuri.

Astfel, juxtapusa prapastiei uitarii se desfasura lupta pentru nemurire.

Unii s-au evidentiat in fapte de vitejie, iar altii prin gesturi de marinimie; unii au compus, iar altii au pictat.

Dante Alighieri a scris.

„Divina Comedie” este cea mai reprezentativa opera a poetului florentin si a fost compusa in secolul al XIV-lea.

Editura Signatura aduce in fata cititorului o editie de colectie, ilustrata de Marco Soma si interpretata de Daniele Aristarco, cu fragmente de text in traducerea lui George Cosbuc.

Poemul original are o structura tripartita – Infernul, Purgatoriul si Paradisul – si numara o suta de canturi – cate treizeci si trei pentru fiecare parte, respectiv unul introductiv.

Dar prezenta editie se coaguleaza ca un ghid de lectura care prilejuieste cititorului o introducere in lumea textuala dantesca.

Astfel, prologul ne dezvaluie un discurs adaptat si prezinta experienta de receptare a autorului, lamurind totodata intentia interpretativa a acestuia.

Daniele Aristarco enunta ideea principala a poemului si se intreaba totodata cand este pregatit un tanar cititor pentru a intra in contact cu aceasta poveste.

Maretia operei se poate revela insa si copilului, atmosfera magica si linistea misterioasa invaluindu-l si pe acesta.

Scrisa acum sapte sute de ani, minunea veche de cand lumea se innoieste continuu in ochii fiecarui cititor, inraurindu-i constiinta.

In acest context revelator, trairile naratorului devin si trairile cititorului, interpretarile aduse „Divinei Comedii” agregand o complicitate a simtamintelor.

Fara a stirbi tainele operei literare, autorul anticipeaza eventuale intrebari si ofera posibile raspunsuri creand, intr-un subtil mod pedagogic, analogii cu realitatea palpabila si mai usor inteligibila.

63.00 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

La gradinita | markus osterwalder

La gradinita | markus osterwalder

Markus Osterwalder

30.00 Lei

Calea valurilor | janina ramirez

Calea valurilor | janina ramirez

Janina Ramirez

45.00 Lei

Parenting viral | mindy mcknight

Parenting viral | mindy mcknight

Mindy McKnight

50.00 Lei

Ma poti ajuta? | a. h. brafman

Ma poti ajuta? | a. h. brafman

A. H. Brafman

14.70 Lei

Starea normala | liviu diamandi

Starea normala | liviu diamandi

Liviu Diamandi

50.00 Lei

Pierdut in toscana | dan-silviu boerescu

Pierdut in toscana | dan-silviu boerescu

Dan-Silviu Boerescu

29.00 Lei

Din cauze naturale | barbara ehrenreich

Din cauze naturale | barbara ehrenreich

Barbara Ehrenreich

55.00 Lei

Mandale: unicorni |

Mandale: unicorni |

Anteea

13.90 Lei

Carte de colorat pentru fete |

Carte de colorat pentru fete |

Flamingo GD

17.00 Lei

Hobbes | ignacio iturralde blanco

Hobbes | ignacio iturralde blanco

Ignacio Iturralde Blanco

39.90 Lei

Peter 2.0 | peter b scott-morgan

Peter 2.0 | peter b scott-morgan

Peter B Scott-Morgan

14.70 Lei

Tim si anotimpurile | stefania shaydarov

Tim si anotimpurile | stefania shaydarov

Stefania Shaydarov

28.00 Lei

Descoperă autori