Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri Transilvania este, din perspectiva naturii sale exemplare, memoria românităţii.
Cu întâile ei zbateri se începe drumul nostru, ca popor, în istorie.
De aici vin descălecătorii.
Din ea şi prin ea a pornit fluidul vital către atât de amar de ani sfâşiatul trup al pământului acestuia.
Ea i-a hrănit şi i-a ţinut alături mădularele.
Ea i-a aflat şi i-a închegat nevăzuta făptură.
În ea, durerea şi amarul au fost mai grele, mai apăsătoare.
În ea, dorul şi jalea mai sfâşietoare.
Peste tot ceea ce exprimă sufletul românesc în Ardeal, de la naştere la îngropăciune, de la cântec la poezie şi filosofie, pluteşte umbra înjeluită a unei lacrimi.
Pasul şi vorba sunt mai apăsate aici de greul a câte au avut de purtat în spate neînduplecaţii pământului.
Doina şi jocul sunt mai neguroase.
Până şi sudalma e mai grea de povara veacurilor de plâns.
Căci în toate astea se află înrădăcinată durerea unui neam ce moare , cum scria Octavian Goga.
Sub bolta reîntregirii românităţii s-a aşezat ziua acelui 1 Decembrie 1918, zi nepereche, căreia, precum limbii române, maica dăinuirii noastre, îi suntem datori în eternitate.
Rivalităţi şi interese adverse, micimi ale sufletului, orgolii şi neînţelegeri au fost uitate atunci.
Fiindcă oamenii aceia au fost mai presus de ei înşişi, fiindcă sub uraniscul boltit de milenii deasupra provinciilor surori, în catedrala inimilor răsuna psalmul reîntregirii.
Fiindcă iubirea de neam şi de limbă alungase din ea entropia.
Mai suntem în stare să rostim ca ei, cu inima-n pumn şi cu răsuflarea tăiată: Trăiască România Mare! ? (Horia Bădescu.
21.34 Lei
Vreau să citesc
