Don quijote | miguel de cervantes

Cu multa vreme in urma, intr-un sat din provincia La Mancha, traia un cavaler cu radacini indepartate in nobilimea spaniola.

Traiul lui nu era unul indestulat.

La pranz manca tocana, seara paine prajita, vinerea linte, iar la sfarsitul saptamanii un porumbel sau cate un pui mic, ca delicatesa.

Pe mancarea asta cheltuia cam trei sferturi din banii ce-i avea.

Celalalt sfert se ducea pe haine potrivite rangului si starii sale.

In fiecare an isi lua o vesta noua, pantaloni si papuci de catifea si de asemenea o palarie si o manta larga din cea mai fina tesatura, pe care o arunca pe umeri ca si cand ar fi fost un rege.

Nenorocirea cea mai mare era ca el credea fiecare cuvant al acelor povesti si legende.

Mintea lui era atat de plina de batalii, de turniruri, de lanci si sabii, de vraji si cantece de dragoste, de intreceri, moarte, rani, uriasi, dragoni si alte asemenea lucruri, incat isi pierduse complet mintile.

In nebunia lui, se hotarase sa devina un cavaler ratacitor care sa salveze lumea si sa capete faima si onoare.

Era foarte fericit cand visa la noi aventuri, la fapte eroice, la pericole si greutati de care nici macar nu se auzise pana atunci si nu ezita sa faca tot ce putea pentru a-si pune in aplicare planurile nebunesti.