Spirit rebel și autodidact ultraperformant, Ion Monoran a inițiat, în anii ’70, o serie de bătălii literare de care cei vizați, mai mult ca sigur, nu prinseseră de veste.
Miza cea mare nu era poezia oficială, lirica patriotardă de pagina întâi, lesne de pus la colț dintr-un condei, ci acei poeți contemporani incapabili să se desprindă de canonul interbelic, dar și congeneri ai săi care, în loc să-și croiască un destin literar propriu, se mulțumeau să nichitizeze, să blandianizeze, să păunescianizeze.
Insurgența sa nu se limita la tărâmul estetic, ea dădea buzna și peste alte tabuuri și prejudecăți – sociale, politice, etice.
Din poziția sa de «proletar», Monoran își punea la dispoziție biografia, în dezvoltări antilirice de mare forță, pentru a ne confirma că național-comunismul autohton a fost un sistem de factură kakotopică.
— VIOREL MARINEASA La douăzeci de ani, când m-am îndrăgostit de expresionismul german, mă consideram Barbu Lăutaru cu moartea pe gură.
Am stat un an fără serviciu, hoinăream prin parcuri şi cafenele cu Trakl, cu Rilke, cu P.
Celan în traducerea N.
Cassian, cu Roethke, cu J.
Follain şi Poezia nordică modernă sub braţ.
Humanitas este o renumită editură și distribuitor de cărți românești.
A fost fondată în 1990 de Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu și Sorin Ilieșiu.
Humanitas este un brand editorial proeminent și influent în România, cunoscut pentru contribuțiile sale la literatură, filozofie și cultură.
Editura produce o gamă largă de cărți, inclusiv literatură, ficțiune, non-ficțiune, filozofie, istorie și poezie.
Humanitas a publicat lucrări atât ale unor autori români, cât și internaționali și a jucat un rol semnificativ în promovarea literaturii și a discursului intelectual în România.
Pe lângă activitățile sale de publicare, Humanitas operează și un lanț de librării în România, oferind cititorilor o selecție diversă de cărți și alte produse culturale.
Brandul are o prezență puternică pe scena literară și culturală românească și a primit numeroase premii și recunoașteri pentru contribuțiile sale la promovarea literaturii și artelor.