Cărturărie
Drept parlamentar

Lucrarea a fost conceputa pentru a facilita atat invatarea pentru studentii de anul IV la materia Drept parlamentar, cat si pentru a oferi un punct de plecare pentru practicienii dreptului constitutional in analiza diferitelor probleme juridice legate de structura, organizarea si functionarea institutiei Parlamentului.

 Lucrarea este structurata in 12 capitole care trateaza cele mai importante aspecte privind institutia Parlamentului (aparitie si rol, competenta, structura, organizare, functionare, statutul si raspunderea parlamentarilor, actele Parlamentului, proceduri parlamentare), precum si raporturile constitutionale dintre Parlament si celelalte autoritati publice, dar si rolul Parlamentului in procedura legislativa la nivelul Uniunii Europene si raportul cu Parlamentul European.

 Sunt prezentate aspecte legate de institutia Parlamentului dintr-o perspectiva teoretica, dar si dintr-o perspectiva practica, fiind analizate numeroase decizii ale Curtii Constitutionale care au clarificat atat probleme juridice de interpretare a Constitutiei, rezultate din conflicte juridice constitutionale dintre Parlament si autoritatile publice consacrate in Titlul III al Constitutiei, cat si aspecte privind structura, organizarea si functionarea institutiei Parlamentului.

 Se adreseaza:- studentilor care se pregatesc la materia Drept parlamentar;- masteranzilor, doctoranzilor in domeniul dreptului constitutional;- functionarilor parlamentari;- functionarilor publici din administratia publica centrala;- nu in ultimul rand, practicienilor.

52.25 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori