Cărturărie
Drept procesual penal. partea generala ed.5 - anastasiu crisu

Cartea Drept procesual penal.

Partea generala reprezinta o analiza amanuntita a institutiilor din Partea generala a Codului de procedura penala, astfel cum sunt ele reglementate in legislatie in vigoare.

La elaborarea acestei editii au fost avute in vedere deciziile Curtii Constitutionale prin care au fost admise exceptii de neconstitutionalitate, precum si cele ale completurilor specializate ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in analiza recursurilor in interesul legii si a sesizarilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care se asigura interpretarea unitara a legii de procedura penala de catre instantele judecatoresti, pronuntate de la aparitia editiei anterioare pana la data de 10 septembrie 2021.

Drept procesual penal.

Partea generala cuprinde 9 titluri, urmarind indeaproape structura Codului de procedura penala.

Astfel, sunt prezentate: • notiuni generale privind procesul penal, normele, faptele si raporturile juridice procesuale penale; • izvoarele dreptului procesual penal; • aplicarea legii de procedura in spatiu si in timp; • principiile aplicarii legii procesuale penale romane; • participantii in procesul penal; • actiunea penala si actiunea civila in procesul penal; • competenta in materie penala; • probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii; • masurile preventive, masurile de siguranta si alte masuri procesuale; • actele procesuale si actele procedurale comune.

Comentariile teoretice sunt realizate intr-un stil clar si accesibil, fiind insotite, pentru o mai buna intelegere, de solutii din jurisprudenta nationala si a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Autorul pune accentul pe problemele care pot aparea din interpretarea textelor legale, multe dintre acestea rezultand fie din necorelarea unor dispozitii ale codului, fie din reglementarea unor institutii in dezacord cu normele constitutionale sau conventionale.

Cursul Drept procesual penal.

Partea generala asigura cunostintele necesare atat studentilor si masteranzilor, cat si celor care participa la examene de admitere in profesie, de capacitate sau de definitivat ori celor care sustin promovarea in functie.

119.99 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Miturile nordicilor - roger lancelyn green

Miturile nordicilor - roger lancelyn green

Roger Lancelyn Green

42.75 Lei

Moartea tacuta - volker kutscher

Moartea tacuta - volker kutscher

Volker Kutscher

30.00 Lei

Cantecul furiei - mark fahnert

Cantecul furiei - mark fahnert

Mark Fahnert

30.00 Lei

101 mega activitati de invatare

101 mega activitati de invatare

Autor Anonim

22.49 Lei

Vindecarea inimii - gabriel socaciu

Vindecarea inimii - gabriel socaciu

Gabriel Socaciu

38.00 Lei

Descoperă autori