La Radu Parpauta (desi proza sa poate fi lesne integrata intr-o traditie) ritualul povestirii nu mai urmeaza un scenariu -ingenuu-.
Sub masca povestitorului traditional se ascunde un spirit postmodern, care are voluptatea aluziilor livresti si a jocurilor intertextuale si e patruns de convingerea ca toate marile carti au fost deja scrise, iar literatura nu mai este posibila decat ca -rescriere- si parodie.
Prin urmare, scriitorul incearca (si reuseste) sa reacrediteze parodia ca gen literar, dar demersul sau nu este nici polemic, nici contestatar, parodiile sale sunt lipsite de malitiozitate, lumea este perceputa in registrul umoristicului, iar diformitatile naturii umane - trecute in Revista fara incrancenare, mai degraba cu o curiozitate de entomolog.
Pastrand o distanta politicoasa fata de proza care se scrie la noi in ultima vreme, nascuta adesea din frustrari, angoase si resentimente, Radu Parpauta readuce in actualitate -fata zambitoare- a literaturii, altoita pe un sambure ancestral de intelepciune.
Intr-o lume care pare sa-si fi pierdut umorul cu desavarsire, viziunea scriitorului capata o anumita dimensiune sapientiala.
- Octavian Soviany, Fata zambitoare a literaturii, Observator cultural, nr.
936, 31.
