Cărturărie
Europa de est si politica de forta a marilor puteri. chestiunea transilvaniei in anii 1940-1946

Studiile și cercetările istoriografice ale lui T.

Islamov și T.

Pokivailova despre atitudinea Moscovei și a Cancelariilor altor Mari Puteri față de Transilvania în secolul al XX-lea au fost cunoscute de către istoricii români ai epocii contemporane prin câteva fragmente incluse în unele publicații de specialitate.

Îi datorăm Profesorului Universității clujene Onufrie Vințeler, bun cunoscător al istoriei aceluiași subiect și al limbii ruse, această ediție în limba română a lucrării celor doi istorici menționați și, în felul acesta, posibilitatea ca modul de abordare, de către istoriografia rusă a zilelor noastre, a unei teme sensibile de istorie românească să fie cunoscut și de publicul larg din România.

Documentată în arhivele istorice rusești și corelată cercetărilor istoriografice internaționale, cartea aduce clarificări importante și interpretări interesante ale implicării Moscovei în proiecția unei așa-numite probleme transilvane în desfășurarea unor episoade ale istoriei central-est europene și europene din ultimul veac.

Cititorul de astăzi al acestei lucrări poate înțelege mai bine cum a fost creată și utilizată chestiunea Transilvaniei în elaborarea unor politici regionale de către Rusia/URSS, dar și de alte Mari Puteri.

Cunoașterea obiectivelor și mecanismelor prin care acei actori internaționali s-au raportat la Transilvania și România, dar și la alte state din zona noastră, ne poate oferi lecții clare dacă avem curajul să ne gândim cu seriozitate la viitor.

(Vasile Pușcaș.

67.90 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori