Cărturărie
Flavian - 4 - spovedania unui trecator

Volumul parintelui Alexandru Torik abordeaza intr‑o maniera inedita Taina Spovedaniei, ajutandu‑ne s‑o intelegem pe temeiul poruncilor Vechiului Testament si al Fericirilor.

Desi imbracata in forma unui scenariu de film, aceasta lucrare poate fi folosita ca un indreptar pentru spovedanie, in special de crestinii incepatori (si nu numai), care au nevoie sa‑si evalueze propria viata avand ca reper poruncile lui Dumnezeu.

*** – Parinte, inteleg ca Dumnezeu, ca Tata al nostru, ne invata cum sa traim corect, iar daca noi nu‑L ascultam, ne pedepseste asa cum ne pedepsim noi copiii.

  – Nu, dragul meu, tocmai asta e ideea: Dumnezeu nu pedepseste pe nimeni, adica nu provoaca nici cea mai mica suferinta sau durere nici macar celui mai „neascultator copil”.

Durerea si suferinta sunt consecinte ale distrugerii sufletului prin pacat, la fel ca distrugerea trupului prin ranire sau boala.

Dumnezeu este Iubire si numai Iubire, iar Iubirea nu provoaca nimicire, Iubirea este creatoare in esenta ei si poate faptui numai binele.

– Parinte, ce ar trebui sa faca un om daca deja si‑a „stricat” viata cu pacate? Cum sa iasa din toate astea? – Ni se da o putere dumnezeiasca, harul Duhului Sfant, pentru a ne curata de pacate si a ne transforma sufletele in ceva nou si sfant! Aceasta putere lucreaza asupra celor nebotezati prin Taina Botezului, iar asupra celor botezati prin Taina Pocaintei, savarsita in timpul spovedaniei!.

Despre Sophia

Sophia este un brand de modă, cunoscut pentru articolele sale feminine și elegante.

Oferind o gamă variată de îmbrăcăminte, brandul se dovedește a fi ideal pentru cele care doresc să se exprime prin modă.

14.25 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Fiul lui dumnezeu?

Fiul lui dumnezeu?

Humanitas

28.90 Lei

Misterul cinei de pe urma

Misterul cinei de pe urma

Humanitas

27.20 Lei

Ferigi si elefanti

Ferigi si elefanti

Humanitas

21.25 Lei

Slava lui iisus fiul lui dumnezeu!

Slava lui iisus fiul lui dumnezeu!

Editura Soma Nova

45.00 Lei

Fetele tristetii

Fetele tristetii

Cathisma

38.00 Lei

Descoperă autori