Cărturărie
Focul din sange

SINGURUL LUCRU CARE POATE SALVA ACUM TĂRÂMURILE ESTE UNICUL LUCRU MAI PUTERNIC DECÂT PARCELE.

După uimitoarea trădare ce are drept consecință capturarea de către falsul Rege al Zeilor a Serei și a periculos de seducătorului conducător al Ținuturilor Umbrelor, de care ea este nebunește îndrăgostită, un singur lucru se mai poate face pentru a-l elibera pe Nyktos și a împiedica forțele din Ținuturile Umbrelor să invadeze Dalosul și să stârnească un război între zeii primitivi.

Însă Kolis nu poate fi manipulat cu ușurință ‒ nici după o viață întreagă de antrenament în acest sens.

În vreme ce Revenantul lui preferat susține cu insistență că Sera nu este nimic mai mult decât o minciună, firea capricioasă a lui Kolis și straniul lui simț al onoarei o zdruncină până în străfunduri pe Sera, pe care nimic nu ar fi putut-o pregăti pentru cruzimile ce au loc la curtea zeului și pentru adevărurile șocante ce îi sunt dezvăluite.

Descoperirile acestea nu doar că anulează tot ce credea ea despre propria datorie și despre însuși modul în care au luat naștere tărâmurile, ci pun sub semnul întrebării adevăratul pericol.

În orice caz, supraviețuirea în urma confruntării cu Kolis reprezintă doar o parte a luptei.

Ascensiunea ei se apropie, și Sera simte cum timpul i se scurge printre degete.

Dar Nyktos va face orice pentru a o ține pe Sera vie și a-i oferi viața pe care o merită.

Va pune la bătaie însăși distrugerea tărâmurilor – și chiar asta urmează să se întâmple dacă el nu își face ascensiunea ca rege primitiv al vieții.

Și totuși, în ciuda determinării lui marcate de disperare, se prea poate ca propriile lor destine să fie mai presus de controlul lui.

La toate astea se adaugă ceva neștiut, nescris și imposibil de prezis.

Singurul lucru mai puternic decât Arae.

41.99 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Focul

Focul

Humanitas

37.50 Lei

Focul invizibil

Focul invizibil

Rao

39.10 Lei

Focul grecesc

Focul grecesc

Litera

59.49 Lei

Focul tacut

Focul tacut

Trei

50.15 Lei

Focul amorului

Focul amorului

Humanitas

36.25 Lei

Infrunta focul

Infrunta focul

Litera

27.92 Lei

Focul desertului

Focul desertului

Alcris

6.99 Lei

Focul salbatic

Focul salbatic

Rao

20.99 Lei

Focul ascuns

Focul ascuns

Lira

3.99 Lei

Focul creatiei

Focul creatiei

Alcris

3.99 Lei

Focul viu

Focul viu

Rao

27.20 Lei

Focul mocnit

Focul mocnit

Trei

47.20 Lei

Focul iubirii

Focul iubirii

Alcris

3.99 Lei

Focul din adâncuri

Focul din adâncuri

Litera

13.70 Lei

Focul din oglinzi

Focul din oglinzi

Litera

24.90 Lei

Va veni focul

Va veni focul

Black Button Books

34.90 Lei

Focul din sange

Focul din sange

Litera

41.99 Lei

Focul ingerilor - l.a. weatherly

Focul ingerilor - l.a. weatherly

L.A. Weatherly

39.10 Lei

Jocul cu focul

Jocul cu focul

Litera

13.70 Lei

Focul - daniela krien

Focul - daniela krien

Daniela Krien

42.00 Lei

Focul | katherine neville

Focul | katherine neville

Katherine Neville

14.64 Lei

Focul ingerilor | l. a. weatherly

Focul ingerilor | l. a. weatherly

L. A. Weatherly

46.00 Lei

Toate focurile focul

Toate focurile focul

Grupul Art

26.97 Lei

Focul din casa

Focul din casa

Polirom

14.50 Lei

Infrunta focul - nora roberts

Infrunta focul - nora roberts

Nora Roberts

19.92 Lei

Focul invizibil - javier sierra

Focul invizibil - javier sierra

Javier Sierra

39.10 Lei

Focul mocnit - paula hawkins

Focul mocnit - paula hawkins

Paula Hawkins

43.65 Lei

Jocul cu focul - l. j. shen

Jocul cu focul - l. j. shen

L. J. Shen

34.93 Lei

Focul tacut - shilpa ravella

Focul tacut - shilpa ravella

Shilpa Ravella

59.00 Lei

Focul grecesc - leonid iuzefovici

Focul grecesc - leonid iuzefovici

Leonid Iuzefovici

55.99 Lei

Focul viu - stephen king

Focul viu - stephen king

Stephen King

55.99 Lei

Focul salbatic - nelson demille

Focul salbatic - nelson demille

Nelson Demille

29.74 Lei

Luka si focul vietii

Luka si focul vietii

Polirom

29.95 Lei

Infrunta focul | nora roberts

Infrunta focul | nora roberts

Nora Roberts

24.90 Lei

Jocul cu focul | l.j. shen

Jocul cu focul | l.j. shen

L.J. Shen

49.90 Lei

Descoperă autori