Al se uita pe geam si focaliza: case vechi pline de farmec, in culori diverse, de cateva etaje, cu geamuri largi.
Intr-un colt de curba, o biserica cu zidurile rotunjite parea una cu drumul.
Carari si alei se desprindeau din soseaua principala si se ascundeau vederii dupa nici cativa metri, dupa case, biserici vechi, straniu si subit, indeajuns de inguste incat pareau ca nu duc nicaieri, dar el isi lua timp si visa cate o clipa la fiecare dintre ele.
Autobuzul parasi oraselul olandez incet si definitiv, trecand la final printr-o padure ce-si revarsa asupra ochilor lui impresionati focul tomnatic si constiinta trecerii vremii.
Casele de mai devreme se transformara neasteptat in copaci imensi, ce cu leganari largi vegheau drumuri si carari neasfaltate, stanga, dreapta, parca si mai atragatoare decat celelalte.
Toate dispareau fara urma prin trecerea autobuzului, imaginea lor mai sovaia un timp pe retina privitorului, pe urma in memoria lui inexacta, ca apoi sa dispara definitiv, irecuperabil, o clipa scaldata de soarele luminos si rece al unui sfarsit de toamna.
