Frumusete si intristare

Traducere de Florin Oprina La saisprezece ani, Otoko se indragosteste de Oki, un scriitor de treizeci de ani, insurat, iar relatia lor se sfarseste tragic.

Dupa o depresie ingrozitoare si o tentativa de sinucidere, Otoko pare sa-si gaseasca linistea.

Isi descopera si vocatia de pictorita.

Are succes, si, dupa doua decenii, o vedem ducand o viata linistita, alaturi de Keiko, o ucenica uluitor de frumoasa, dar excentrica, in ale carei tablouri abstracte deslusim o violenta de neinteles.

Reintalnirea cu Oki, care o cauta, tulbura echilibrul lui Otoko.

Mai mult, va declansa o noua tragedie.

Caci, dorind sa o razbune pe maestra (si probabil geloasa, pentru ca femeia matura inca pare atasata de barbatul care a distrus-o fara sa vrea), Keiko incepe un joc periculos, al seductiei si minciunii, al ademenirii si respingerii, al dragostei si al mortii.

„La inceput a fost dragostea: frumusetea intalnind frumusete.

O poveste oarecare, cu o fata indragostita de un scriitor casatorit.

Apoi, cand frumusetea se transforma in intristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou.

Romanul frumusetii si tristetii lui se numeste O fata de saisprezece ani.

Tabloul ei se numeste Inaltarea nou-nascutului la Ceruri.

Cand tanara de saisprezece ani ajunge o pictorita cunoscuta, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristetea intalnind tristete, in zvonul clopotelor de Anul Nou.

Atunci apare o fata razbunatoare, poate trista sau poate doar frumoasa, care schimba povestea.

La sfarsit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumusete care intristeaza in tristete care infrumuseteaza.

De aici stralucirea lacrimilor din ultima fraza.

“ — IOANA PARVULESCU.