Galateea

Când Cervantes a pus prima oară mâna pe pană, în locul spadei pe care n-o mai putea mânui, a compus Galateea, o admirabilă şi amplă compoziţie, plină de muzica veşnică a fanteziei şi a iubirii, cel mai delicat şi mai fermecător dintre romane […] în ea, fugind, jocul vieţii omeneşti se ordonează cu arta simplă şi delicată simetrie într-o frumoasă urzeală măiastră de muzică veşnică şi gingaşă nostalgie.

Este cununa de flori a nevinovăţiei şi a primei tinereţi încă sfielnice.

Friedrich SCHLEGEL Galateea, romanul de debut, irigă întreaga creaţie cervantină ulterioară ca o argintie pânză acvatică, întunecată pe-alocuri de presimţiri tragice, şi-n oglinda launtrică a apelor ei limpezi se reflectă atât masivul epic central, înălţat ca un munte transparent, al celor două opere, Don Quijote şi Nuvele exemplare, urmate de postumul Persiles, cât şi colinele bariolate, dar mai puţin frecventate, ale unei producţii dramatice deloc neglijabile.

Deşi multă vreme minimalizată de critici, Galateea e totuşi prologul muzical entuziast şi epilogul testamentar nostalgic al întregii creaţii cervantine.

Sorin MARCULESCU.