Cărturărie
Gate c30 - o poveste despre adevarata fericire si implinire

Gate C30 – O poveste despre adevărata fericire și împlinire este inspirată din evenimente reale și ne prezintă aventura vieții lui Jason Cooper, omul care credea că are toate realizările în viață: succes, bani și o familie minunată.

Fiecare viață are pregătită o călătorie importantă, plină de sens, pe care orice ființă umană trebuie să o urmeze dacă dorește să ajungă în lumea în care stau ascunse cele mai mari visuri și acolo unde inima e cea mai fericită.

Din păcate, puțini fac vreodată primul pas și adesea își trăiesc întreaga viață în nemulțumire și tristețe.

Jason Cooper este un om foarte ocupat, conduce afaceri pe toate continentele lumii și zboară des cu avionul.

Fiind condus și intoxicat de propriul succes, el trece cu vederea faptul că se află pe cel mai rapid traseu spre a se pierde pe sine.

Un zbor întârziat care amenința să-i distrugă cea mai profitabilă afacere și, odată cu aceasta, cariera sa se va dovedi a fi cea mai mare oportunitate din viața sa: în cele șapte ore petrecute la Gate C30, în aeroportul din Istanbul, întâlnește șapte persoane foarte diferite.

Treptat, acestea îi deschid ochii cu privire la ceea ce este cu adevărat important în viață.

Jason a fost norocos să experimenteze o călătorie de neuitat care l-a condus la secrete incredibil de valoroase.

Acestea i-au schimbat viața pentru totdeauna.

În paginile acestei cărți vă va dezvălui tot ceea ce a învățat în această aventură, astfel încât și voi să puteți găsi adevărata fericire și împlinire.

DESPRE AUTORI:Matthew Mockridge a studiat afaceri internaționale și management în SUA.

Ca descendent al actorilor protagoniști ai serialului de televiziune „The Mockridges“, Bill Mockridge și Margie Kinsky, Matthew a crescut într-o familie ușor diferită, dar nu a urmat o carieră în divertisment.

El este un antreprenor tânăr, autor și speaker motivațional.

Prima sa carte, „Următorul tău lucru mare“, a fost luni la rând pe lista „Manager Magazin“ de bestselleruri, iar podcastul iTunes numărul 1 la „Smart Entrepreneur Radio“ a fost descărcat până la momentul apariției acestei publicații de peste două milioane de ori.

22.40 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Babilon

Babilon

Litera

13.97 Lei

Nebuni și muritori

Nebuni și muritori

Litera

9.98 Lei

Viața lui g.

Viața lui g.

Litera

13.97 Lei

Glasul de taină

Glasul de taină

Litera

13.97 Lei

Păsări în gură

Păsări în gură

Litera

16.45 Lei

Iarna

Iarna

Litera

49.90 Lei

Tess d'urberville

Tess d'urberville

Litera

8.98 Lei

Draga edward

Draga edward

Litera

9.98 Lei

Motivul x

Motivul x

Litera

12.48 Lei

Pamant american

Pamant american

Litera

14.97 Lei

Pacientul

Pacientul

Litera

22.50 Lei

Primăvara

Primăvara

Litera

15.71 Lei

O viață perfectă

O viață perfectă

Litera

32.44 Lei

Jocuri de putere

Jocuri de putere

Litera

29.94 Lei

Ghetoul interior

Ghetoul interior

Litera

11.23 Lei

Profeția

Profeția

Litera

19.96 Lei

Intre surori

Intre surori

Litera

15.00 Lei

Somerset

Somerset

Litera

23.94 Lei

Anna karenina. vol. 1

Anna karenina. vol. 1

Litera

23.94 Lei