Cărturărie
Geneza uitata - radu cinamar

Geneza uitata este al saselea volum din seria Radu Cinamar si el reprezinta fara indoiala un pas inainte atat din punctul de vedere al stilului editorial, cat si din cel al expunerii informatiei.

Cartea apare intr-un format nou, mai mare, fiind totusi cea mai voluminoasa dintre titlurile seriei de pana acum.

Remarcam simetria pe care autorul pare sa o respecte in cadrul volumelor sale: dupa fiecare expeditie printr-un tunel, urmeaza un volum ce trateaza un subiect separat, dupa care se revine la expeditia prin tunelul urmator.

Astfel, volumul 3 ( Misterul din Egipt – Primul tunel ) a fost urmat de volumul 4 ( Pergamentul secret ), pentru ca volumul 5 sa trateze o noua expeditie ( In interiorul Pamantului – Al doilea tunel ).

Volumul 6 ( Geneza uitata ) apare ca fiind un volum de-sine-statator, iar daca aceasta logica de publicare se va aplica in continuare, atunci ne putem astepta ca volumul 7 din serie sa trateze despre expeditia prin cel de-al treilea tunel, care este si ultimul din Complexul secret din Muntii Bucegi.

Noul volum ( Geneza uitata ) prezinta un subiect uimitor prin complexitatea si bogatia informatiei, dar cele peste 70 de desene elaborate sunt menite sa usureze intelegerea textului.

Miezul lucrarii il reprezinta subiectul originii adevarate a omului si a evolutiei sale complexe de-a lungul erelor.

Sunt explicate de asemenea unele dintre „punctele fierbinti” ale istoriei umanitatii, care fie nu au fost cunoscute niciodata, fie au fost tratate de pe pozitii mitologice: Atlantida, Troia, Shambala, Hiperborea etc.

Prezentarile sunt bulversante atat prin diversitatea lor, cat si prin acuratetea explicatiilor oferite, care imbina cunoasterea ezoterica pura cu anumite elemente stiintifice.

Un accent deosebit este pus pe existenta si manifestarea sasurilor interdimensionale, acele portaluri aflate la „intersectiile” dintre planul fizic si cel eteric.

Chiar daca notiunile prezentate in aceasta carte par a fi dificile, totusi am considerat ca este necesar sa fac un pas inainte si sa expun in acest fel unele aspecte mai profunde.

Consider de asemenea ca elementele prezentate in celelalte volume au pregatit terenul pentru o justa intelegere a semnificatiilor ezoterice si de alta natura pentru cititorul interesat, astfel incat lectura prezentului volum si a celor care vor urma sa aiba sens si coerenta.

Voi continua cu acest gen de abordare mai elaborata, care a devenit o necesitate in contextul actual al vremurilor.

Am speranta ca cititorii acestei serii de volume vor intelege in mod corect demersul meu si dorinta sincera de a expune lumii unele aspecte necunoscute ale realitatii in care traim.

- Radu Cinamar.

48.00 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Razvratitii - cristina nemerovschi

Razvratitii - cristina nemerovschi

Cristina Nemerovschi

54.10 Lei

Regele de arginti - sandrone dazieri

Regele de arginti - sandrone dazieri

Sandrone Dazieri

41.00 Lei

Miss trendy - fii zen!

Miss trendy - fii zen!

Miss Trendy

18.75 Lei

Inima samanului - alberto villoldo

Inima samanului - alberto villoldo

Alberto Villoldo

35.00 Lei

Limbajul uitat - erich fromm

Limbajul uitat - erich fromm

Erich Fromm

59.00 Lei

Sa nu razi :(( - raluca feher

Sa nu razi :(( - raluca feher

Raluca Feher

35.00 Lei

Colivia de aur - camilla lackberg

Colivia de aur - camilla lackberg

Camilla Lackberg

45.00 Lei

Munchhausen - gottfried august burger

Munchhausen - gottfried august burger

Gottfried August Burger

44.44 Lei

Descoperă autori