Ar fi fost păcat ca o asemenea carte să rămână doar la îndemâna câtorva privilegiați.
Cu atât mai mult cu cât ea pare să transcrie epica sublimată a unei iluminări fără doctrină, a unei pure spiritualizări.
Graficul pornește din punctul unei panici existențiale ce pare ireversibilă («îmi țin mâinile ocupate de teama/ de a nu mă mai putea agăța de nimic»), dar merge spre împărtășirea inimilor și spre reabilitarea «bunătății», «frumuseții» și «răbdării» fondul sincretic din care se ridică un adevărat pean al vieții ca iubire și al iubirii ca viață.
Paul Țanicui se aventurează într-o perspectivă cu deschidere metafizică, mizând pe dialectica topirii în spiritual și pe elevația suferinței la entuziasmul spiritului.
Inima de altă parte e o ecuație a comuniunii.
Cistelecan.
