Cărturărie
Interzis părinților. paris. tot ce trebuie să știi

Un ghid turistic mai puțin obișnuit – dedicat copiilor și adolescenților, cu nenumărate ilustrații și informații interesante și amuzante.

În loc să înșire liste de restaurante și hoteluri, ca într-un ghid turistic pentru adulți, cartea de față spune povestea orașului Paris într-un mod inedit.

Veți afla istorii fascinante despre garguie înfricoșătoare din piatră, peșteri pline cu oase, colecționari de antichități și muzicieni, castele imense și ghilotine.

î Istoria este privită cu mai puțină morgă, accentul punându-se pe detaliile inedite și amuzante – de ex.

„În 2005, un computer cu un software pentru recunoașterea emoțiilor a stabilit că Gioconda este fericită 83%.

“ sau „Unul din șase parizieni are un câine.

“ sau „La fiecare șapte ani, Turnul Eiffel este revopsit cu peste 60 de tone de vopsea!“ sau „Montmartre, înainte de a deveni un magnet pentru artiștii avangardiști, era o zonă rurală, cu podgorii.

“ Ilustrațiile sunt foarte numeroase și foarte variate, de la reproducerea unor tablouri celebre la fotografii, făcând cartea foarte interesantă vizual nu numai pentru copii, ci și pentru părinți.

Vârsta recomandată – 9-14 ani.

11.96 Lei

Vreau să citesc

Citește și...