Cărturărie
Iosif vissarionovici djugasvili. stalin. bestseller. biografii

Cu excepția lui Adolf Hitler, unui singur alt lider din secolul XX i s-a dat sumbrul privilegiu de a fi înfățișat ca un demon, capabil prin forța lui luciferică să modeleze o întreagă perioadă istorică: Iosif Vissarionovici Djugasvili, zis Stalin.

Nimic nu trebuie să i se treacă lui Stalin cu vederea, nici milioanele de morți supți în înspăimântătoarea mașină a Gulagului, nici transformarea în sclavi nu doar a sovieticilor, ci și a popoarelor din estul Europei care au trecut de la opresiunea nazistă la cea comunistă, nici epurările antifasciștilor “nestalinisti” care, totuși, se luptau în Spania împotriva franchismului, nici colaborarea activă cu Hitler din 1939 până în iunie 1941, în cadrul unui acord care prevedea împărțirea unei bune părți a Europei și lupta pe viață și pe moarte împotrivă democrațiilor capitaliste, cu Marea Britanie în frunte.

Nu poate fi trecută sub tăcere speciala inclinație paranoică spre a bănui pe toată lumea și spre sindromul de trădare care a dat Terorii staliniste o caracteristică particulară, o trăsătură personală de neconfundat, așa cum ne-o arată unele mărturii care iți îngheață sângele în vine ale celor care au văzut neagra tragedie și au putut povesti atmosfera lugubră de la Lubianka.

Stalin a fost o întruchipare a răului în tentativa disperată de a salva presupusul “bine” al comunismului.

Cele 96 de fotografi alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epoca și viața celui care a fost exact ceea ce îi spune porecla: Stalin “Omul de oțel”.

Despre Litera

Editura Litera este o editură cunoscută în România.

Joacă un rol important în peisajul literar și editorial al țării.

Iată câteva puncte cheie despre Litera Publishing: 1.

Editura de cărți: Litera este implicată în publicarea unei game variate de cărți, acoperind diverse genuri, cum ar fi literatură, ficțiune, non-ficțiune, lucrări academice și literatura pentru copii.

Editura este cunoscută pentru contribuțiile sale la promovarea și difuzarea literaturii române și internaționale.

Lanț de librării: Litera operează un lanț de librării în toată România sub denumirea de „Librăria Litera”.

Aceste librării servesc ca puncte de vânzare cu amănuntul de unde clienții pot achiziționa o selecție largă de cărți, inclusiv cele publicate de Editura Litera și alte edituri.

Prezența online: Litera Publishing are o platformă online unde clienții pot explora și cumpăra cărți prin internet.

Prezența online permite cititorilor o modalitate convenabilă de a accesa un catalog larg de opere literare.

Evenimente și inițiative literare: editurile se angajează adesea în organizarea sau participarea la evenimente literare, lansări de carte și inițiative culturale.

Litera poate fi implicată în diverse activități care vizează promovarea literaturii și sprijinirea autorilor.

11.96 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Viitorul războiului

Viitorul războiului

Litera

12.48 Lei

Un spion de miliarde

Un spion de miliarde

Litera

11.97 Lei

Berlin 1961

Berlin 1961

Litera

12.48 Lei

Ialta. pretul pacii

Ialta. pretul pacii

Litera

17.48 Lei