Cărturărie
Istoria conflictului dintre religie si stiinta - draper

Istoria conflictului dintre religie si stiinta, lucrare ambitioasa si incitanta, a beneficiat pana acum de nu mai putin de cincizeci de editii si de traduceri in peste zece limbi.

Teza conflictului ireconciliabil dintre cele doua moduri epistemologice, stiinta pe de o parte, ce reprezinta cunoasterea de tip rational a realitatii inconjuratoare (a naturii), apeland la logica matematica, observatie si experiment, si religia de cealalta parte, ce postuleaza existenta unei alte realitati, transcendente, infinit mai importante decat cea empiric cognoscibila, la care omul poate avea acces numai prin revelatie si prin intermediul unor scrieri considerate sacre, e formulata de autor inca din prefata: «Istoria Stiintei nu e o simpla consemnare a unor descoperiri izolate: e o poveste a conflictului dintre doua puteri antagoniste, forta expansiva a intelectului uman, pe de o parte, si compresia generata de credinta traditionala si de interesele omenesti, pe de alta parte».

- Ovidiu Morar Este oare surprinzator ca numarul celor ce au o stima scazuta fata de opiniile Bisericii a crescut atat de repede? Cum poate fi privit ca un ghid valabil pentru lumea invizibila ceva care greseste de atatea ori in cea vizibila? Cum poate da incredere in lumea morala sau spirituala ceva care a esuat atat de evident in cea fizica? Nu e posibil sa consideri aceste fapte conflictuale drept «umbre goale», «nascociri desarte», «fictiuni ce provin dintr-o cunoastere fals numita astfel», «erori ce au aparenta inselatoare a adevarului», asa cum le stigmatizeaza Biserica.

Dimpotriva, ele sunt martori severi ce depun o marturie categorica si ireprosabila impotriva pretentiei ecleziastice de infailibilitate si fixeaza condamnarea ignorantei si orbirii ei.

- John William Draper Se apropie clipa cand oamenii vor trebui sa faca alegerea intre religia inerta, imobila si Stiinta in continua avansare - religia, cu consolarile ei medievale, Stiinta, care presara neincetat binefacerile ei materiale pe cararea vietii, inaltand soarta omului in aceasta lume si unificand speta umana.

Succesele ei sunt substantiale si de durata.

Insa gloria pe care catolicismul ar putea-o castiga de pe urma unui conflict cu ideile materiale e, in cel mai bun caz, cea a altor meteoriti ceresti cand ating atmosfera pamantului - efemera si inutila.

-John William Draper.

37.52 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Central park ed.2 - guillaume musso

Central park ed.2 - guillaume musso

Guillaume Musso

51.21 Lei

Shantaram ed.5 - gregory david roberts

Shantaram ed.5 - gregory david roberts

Gregory David Roberts

87.92 Lei

Inimi de gofre - maria parr

Inimi de gofre - maria parr

Maria Parr

32.00 Lei

Timpul trecut - lee child

Timpul trecut - lee child

Lee Child

22.50 Lei

Varia. vol.1 - nicolae steinhardt

Varia. vol.1 - nicolae steinhardt

Nicolae Steinhardt

66.45 Lei

Proscrisi - bogdan ispas

Proscrisi - bogdan ispas

Bogdan Ispas

55.00 Lei

Legendar - stephanie garber

Legendar - stephanie garber

Stephanie Garber

36.80 Lei

Lovitura finala - michael dobbs

Lovitura finala - michael dobbs

Michael Dobbs

32.30 Lei

Descoperă autori