Cărturărie
Istoria întunecată a rusiei. masacre corupție și crime în patria-mamă

Secole de tragedii și violențe în stil rusesc, până în epoca lui Vladmir Putin.

Tabloul construit de Michael Kerrigan înfățișează o istorie întunecată, marcată de tragedii, viclenii și brutalități săvârșite în numele puterii.

Volumul se bucură de un format grafic de excepție, întrunind și calitățile unui album de colecție, datorită celor 180 de fotografii, picturi și ilustrații color care însoțesc textul.

Autorul pune sub lupă evoluția rușilor, de la comunitățile care au pătruns în Balcani în secolul al VI-lea până la Federația Rusă de astăzi.

Începând din secolul al VI-lea, slavii au colonizat o zonă întinsă din estul Europei, organizându-se în comunități sătești situate între Marea Baltică și Balcani.

Își împărțeau existența între vânătoare, pescuit și agricultură, fiind în esență pașnici și total nepregătiți pentru a face față valulul de invadatori vikingi.

Pe la 862, slavii din nord-vestul Rusiei i-au cerut războinicului rus Rurik să fie noul lor cneaz.

Adepții săi au pornit către sud, pentru a-și stabili, în cele din urmă, o nouă bază la Kiev.

Rusia Kieveană este denumirea cu care această unitate statală protorusească a intrat în istorie.

Treptat, Kievul și-a sporit puterea, extinzându-și influența asupra unor vaste regiuni ale Rusiei de mai târziu.

Așa a luat naștere un neam despre care cronicarii au consemnat că oricine îl știe ca fiind ticălos și crud și nu arată milă nimănui, indiferent de vârstă sau de rang .

Nu se poate spune că istoria Rusiei a fost lipsită de realizări, victorii sau personalități mărețe.

De asemenea, comentariile occidentale asupra acesteia trebuie privite cu scepticism în multe privințe.

Dar Michael Kerrigan își păstrează obiectivitatea și își construiește argumentația pe baza documentelor istorice.

Totodată, ajunge la concluzia că nici cea mai echilibrată perspectivă nu ar putea ignora violențele și turbulențele, cruzimea și suferința care au marcat istoria Rusiei.

Viziunea celor care au ocupat cele mai înalte funcții în stat și lipsa unei clase de mijloc bine conturate au fost două piedici majore în evoluția poporului rus.

Uneori ca răspuns la ostilitatea lumii capitaliste, alteori din pur dispreț față de dreapta măsură și adevăr, oficialii sovietici au prezentat propaganda oficială drept sursă sigură de informare.

134.91 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori