Cărturărie
Istoria juridica a vitei-de-vie si a vinului la romani

Cititorul care va avea răbdarea să parcurgă până la capăt acest volum va fi răsplătit cu asupra de măsură, pentru că paginile care urmează nu sunt o hermeneutică aridă a cutumelor și reglementărilor juridice din vechiul drept românesc și din perioada de început a dreptului modern, ci alcătuiesc o imagine vie și atractivă, dar și cuprinzătoare și exactă a faptelor de viață relevante, în evoluția lor, care i-au legat și îi leagă pe români, în întreaga lor istorie, de vița-de-vie și de vin.

Horia Vladimir Ursu are avantajul unei duble calificări: este și doctor în drept, este și doctor în istorie.

Numai un autor cu această dublă calificare putea să înțeleagă întrepătrunderea subtilă, dar consistentă, dintre matricea factuală a viței-de-viei a vinului, pe de o parte, și regulile de drept care au modelat-o și remodelat-o timp de mai multe secole.

Fără erudiție ostentativă, autorul utilizează totuși un volum imens de informații, selectate însă cu grijă, pentru a le putea asambla cu folos într-un opus coerent, păstrând parfumul arhaic al activităților viticole și vinicole de altădată și reușind să ne convingă că vița-de-vie și vinul sunt într-adevăr elemente identitare ale românilor.

VALERIU STOIC.

46.40 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori