Cărturărie
Izmir. destine divergente vol. 1

Iubirea și destinul – două forțe ce guvernează lumea necondiționat; religia și tradiția – altele două, care, uneori, se pot dovedi piedici.

Dar, indiferent cât de aprigă ar fi lupta dintre ele, mereu există un învingător.

Important este să trăiești viața la maximum.

Cemile și Nur sunt două surori pe care lupta dintre aceste forțe le-a trimis în lumi și culturi diferite.

Pentru a scăpa de o răzbunare în numele tradiției, familia acestora este nevoită să plece din Izmir, lăsând în urmă o viață lipsită de griji.

Nur este obligată să se căsătorească, însă alege să se revolte; Cemile are posibilitatea unei alegeri, dar cu ce preț…Primul volum al seriei Kader este o adevărată lecție de cultură orientală, autorul surprinzând prin aventurile protagonistelor, care ne poartă în locuri precum Istanbul, Monaco, Alger sau nisipurile fierbinți ale Saharei și cercetând consecințele fanatismului religios și intoleranța din prima jumătate a secolului trecut.

Un debut de excepție al unui scriitor cu reale înclinații literare și istorice.

Este un roman ce îmbină drama unei familii, răzbunarea, suferința cauzată de pierderea celor dragi și primii fiori ai iubirii.

– Rodica Mijaich.

38.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori