Cărturărie
Leac pentru pământ

De la legendele despre vindecări șamanice până la relatările biblice despre despărțirea apelor Mării Roșii și înmulțirea pâinilor și peștilor, multe tradiții spirituale sunt bogate în relatări despre transformări aparent inexplicabile ale lumii naturale.

Străvechea artă a vindecării prin transmutare, în care substanțele toxice sunt transformate în substanțe sigure , este menționată în toate marile tradiții spirituale ale lumii, inclusiv hinduism și taoism.

Mulți au folosit această înțelepciune pentru a vindeca sinele, însă ea nu a fost folosită încă pentru a ne vindeca mediul.

Timp de peste 20 de ani, Sandra Ingerman a studiat modalități alternative de a inversa poluarea mediului.

În cartea Leac pentru Pământ, ea ne poartă într-o călătorie remarcabilă prin istoria transmutării, învățându-ne cum să folosim această tehnică uitată pentru a ne schimba pe noi înșine și mediul înconjurător.

Ea ne oferă vizualizări creatoare, ceremonii, ritualuri și cântări derivate din practici străvechi de vindecare care produc rezultate miraculoase, dovedite științific.

Transmutarea, așa cum o prezint eu în această carte, este procesul de a învăța cum să ne unim cu Divinitatea noastră pentru a schimba ceea ce alchimiștii consideră conștiența grea precum plumbul în conștiență ușoară și luminoasă precum aurul.

Intenționez să folosesc această cunoaștere străveche nu ca să te învăț cum să creezi efectiv aur, ci ca să te ajut să-ți scoți la iveală Divinitatea.

Astfel, îți transformi viața într-o comoară care, în sine, este mult mai prețioasă decât tot ce îți aduce vreodată aurul.

Pitagora a avertizat omenirea «să prefere comorile minții și sufletului în locul acumulărilor de bunuri pământești».

El spunea că, dacă trecem dincolo de natura materială joasă, vom fi din nou uniți cu zeii și vom împărtăși nemurirea lor.

Sandra Ingerma.

35.20 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori